Guvernul a aprobat proiectele de lege privind amnistia fiscală în cazul pensionarilor şi al mamelor

Guvernul a adoptat proiectele de lege privind amnistia fiscală în cazul pensionarilor şi al mamelor care au beneficiat de indemnizaţie pentru creşterea copilului, ajunşi în situaţia de debitori nu din culpa lor, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb, marţi, la Palatul Victoria.
Economica.net - mar, 19 aug. 2014, 12:23
Guvernul a aprobat proiectele de lege privind amnistia fiscală în cazul pensionarilor şi al mamelor

‘Grija faţă de pensionari, de părinţi şi de copii reprezintă preocupări majore şi constante ale Guvernului Ponta. Ne-am ţinut de cuvânt şi aşa cum am declarat şi am propus pe data de 1 august astăzi Guvernul a adoptat două proiecte de lege care au fost transmise către Parlament în vederea adoptării de către acest for privind amnistia fiscală pentru pensionari şi pentru mămicile care au beneficiat de indemnizaţia pentru creşterea copilului’, a declarat ministrul Muncii.

Proiectul de lege care prevede scutirea de la plată a debitelor revenite din pensii se adresează ‘tuturor categoriilor de pensionari aflaţi în sistemul de pensii până la data intrării în vigoare a legii’, a precizat Rovana Plumb.

‘De asemenea, prevede scutirea la plata debitelor pentru toţi pensionarii, cu excepţia debitelor constituite din culpa exclusivă a pensionarilor. Adică prin depunere de declaraţii false sau documente false. Casa de pensii are rolul de a verifica toate aceste dosare. Până în prezent sunt 30.000 de persoane, pensionari aflaţi în această situaţie, pentru care s-au constituit debite în cuantum de 65 de milioane de lei. Menţionez faptul că niciunul din aceste debite nu afectează bugetul de asigurări sociale pe anul 2014’, a declarat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a afirmat că al doilea proiect de lege aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare vizează amnistia fiscală a mămicilor pentru care s-au constituit debite deoarece în perioada în care au stat acasă pentru îngrijirea copiilor şi au primit indemnizaţia pentru creşterea acestora au obţinut şi venituri suplimentare pe care le-au declarat la administraţiile fiscale.

‘Este vorba despre aproape 12.500 de mămici pentru care s-au constituit debite de 15 milioane de lei. Toate aceste mămici vor fi amnistiate fiscal sau scutite de la plata debitelor. Nu vr fi scutite de la plata debitelor toate acele persoane pentru care debitul constituit a fost din culpa exclusivă a acestora. Repet, Guvernul a trimis spre aprobare Parlamentului proiecte de legi care prevăd amnistie fiscală. Adică toate debitele pe care un pensionar sau o mămică sau un tătic le are de transmis, de plătit către bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, toate acestea care nu sunt din culpa lor vor fi scutite de la plată’, a mai declarat ministrul muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...