Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Mediului cu 650 de milioane de lei pentru restituirea taxei auto

Economica.net
12 06. 2019
taxa_auto_31459400_06599700_55698200

„Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Mediului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019. Este vorba despre o suplimentare cu 650 de milioane de lei pentru a se acorda banii plătiţi pentru timbrul de mediu, taxa auto, în funcţie de denumirea pe care a avut-o această taxă de-a lungul timpului. Ştiţi că termenul limită este de 30 iunie. Până acest moment au fost plătite deja sume totale în valoare de 3,1 miliarde de lei”, a spus Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că suma suplimentară acordată Ministerului Mediului acoperă toate solicitările privind restituirea taxei auto.