Guvernul a aprobat un proiect împotriva practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect care modifică Legea privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană în domeniul protecţiei consumatorilor.
Economica.net - mie, 26 feb. 2014, 20:41
Guvernul a aprobat un proiect împotriva practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, proiectul urmăreşte transpunerea corectă în legislaţia naţională a Directivei 2005/29/CE.

Printre modificările aduse legii se numără calificarea ca practică incorectă a promovării unui produs diferit de cel care a făcut, iniţial, obiectul publicităţii. De asemenea, sunt calificate ca incorecte practicile ca un consumator să ofere o contraprestaţie sau să suporte un cost pentru un premiu sau beneficiu echivalent.

 

Te-ar mai putea interesa și
Israel anunţă că ar putea retrage o parte din trupe din Fâşia Gaza (presă)
Israel anunţă că ar putea retrage o parte din trupe din Fâşia Gaza (presă)
Israelul a prezentat o nouă propunere în cadrul discuţiilor indirecte privind un armistiţiu în conflictul din Gaza, transmite marţi dpa, citând presa israeliană....
Kaja Kallas e optimistă asupra adoptării celui de-al 18 pachet de sancțiuni contra Rusiei
Kaja Kallas e optimistă asupra adoptării celui de-al 18 pachet de sancțiuni contra Rusiei
Șefa diplomației europene Kaja Kallas s-a declarat marți optimistă în legătură cu faptul că cele 27 de țări membre ...
Rolls Royce SMR ar putea exporta şase reactoare nucleare modulare în Cehia
Rolls Royce SMR ar putea exporta şase reactoare nucleare modulare în Cehia
Marea Britanie şi Cehia au anunţat că vor colabora pentru a explora oportunităţile legate de reactoarele modulare mici ...
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, deţinută de Musk
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, ...
Departamentul Apărării Statelor Unite a încheiat luni contracte de până la 200 de milioane de dolari fiecare cu marile ...