Guvernul a avizat favorabil iniţiativa privind insolvenţa persoanelor fizice
Avizul favorabil este acordat în contextul în care premierul Victor Ponta a declarat, în vara acestui an, că România nu va avea nevoie să reînnoiască acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care ajunge la final anul viitor.
În ultimii doi ani, Executivul a respins mai multe iniţiative legislative pe această temă.
În proiect se arată că românii care au datorii sau credite şi rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare şi coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată.
Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activităţi antreprenoriale, aflate în insolvenţă, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.
„Executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată numai în ultimă instanţă, atunci când debitorul persoană fizică nu mai poate, din diferite motive imputabile acestuia, să-şi respecte angajamentele de la momentul contractării creditului”, se arată în proiect.
Debitorul va fi considerat în imposibilitate de a-şi achita datoriile la scadenţă dacă este incapabil să îşi achite două sau mai multe datorii, faţă de doi sau mai mulţi creditori, în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestora. În această situaţie, va avea dreptul să depună o cerere de „insolvenţă” şi o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.
Instanţa nu va putea refuza deschiderea procedurii de insolvenţă exclusiv în temeiul faptului că debitorul nu are destule bunuri să acopere costurile procedurii, costurile urmând astfel să fie suportate de către stat.
În ultimii doi ani, inclusiv în scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană în primăvara acestui an, Guvernul s-a angajat că va lua toate măsurile pentru a nu fi adoptată o legislaţie privind falimentul personal şi nici alte propuneri legislative privind recuperarea datoriilor, pe motiv că ar putea fi „subminată” disciplina de plată a ratelor la credite.
Banca Naţională, care s-a opus de asemenea iniţiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar şi posibilitatea ca băncile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, să ceară mai multe garanţii pentru credite şi să restricţioneze accesul la finanţare.US Commercial Service, agenţie a guvernului SUA, notează că numărul insuficient de judecători şi avocaţi specializaţi în proceduri de faliment îngreunează procesul judiciar în astfel de cazuri şi împiedică de multe ori soluţionarea în mod consecvent a dosarelor.
Citiţi mai multe, pe Mediafax.ro.