Guvernul a decis suplimentarea posturilor de inspectori antifraudă din cadrul Ministerului Public
Potrivit hotărârii, inspectorii antifraudă îşi desfăşoară activitatea prin detaşare, în cadrul parchetelor, pe posturi de specialişti.
‘Creşterea numărului de posturi din Ministerul Public, destinate inspectorilor antifraudă, a fost aprobată de Guvern în condiţiile în care din analiza activităţii inspectorilor antifraudă detaşaţi deja pe posturi de specialist la parchete reiese faptul că pe primul semestru al anului 2014 a rezultat un volum foarte mare de activitate, un număr mare de dosare economico-financiare. Dosarele economico-financiare au avut ca obiect indisponibilizarea unor bunuri în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei, iar cuantumul prejudiciilor stabilite de inspectorii antifraudă a fost de peste 4 miliarde de lei’, precizează Guvernul.
Sursa citată adaugă că ‘detaşarea în interes de serviciu a inspectorilor antifraudă se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării în funcţie, cu acordul acestora’.
‘Din cele 60 de posturi aprobate în plus, cinci vor reveni Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi 10 posturi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism’, precizează comunicatul Guvernului.
Potrivit Executivului, în prezent, în cadrul Ministerului Public sunt 257 de posturi de specialişti care au fost ocupate prin detaşarea inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor, structură din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF).
Hotărârea aprobată miercuri de Guvern are avizul favorabil al Consiliului Superior al Magistraturii, mai precizează comunicatul Guvernului.