Guvernul a interzis debranșarea clienților casnici de la gaze și energie și face apel „la buna credință” pentru plata facturilor
“Toți consumatorii casnici, pe perioada de aplicare a acestei legi, vor beneficia de interzicerea debranșării. Perioada de aplicare a legii este până la 30 iunie”, a declarat Popescu, la Guvern.
Ministrul a explicat că s-a impus interzicerea debranșărilor în contextul în care furnizorii de gaze și energie au fost obligați, prin aceeași lege, să recalculeze, din proprie inițiativă, facturile trimise eronat.
Aşa cum Guvernul a promis, astăzi am introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizori. Emise eronat, adică neaplicarea mecanismelor de plafonare şi compensare. Furnizorii au obligaţia să le recalculeze fără penalităţi în termen de 15 zile şi, de asemenea, pe perioada acestor de 15 zile se suspendă inclusiv o eventuală plată a acestora”, a spus ministrul.
El a subliniat că, pentru a preîntâmpina „posibile eventuale abuzuri ale unei părţi” faţă de clienţi, pe perioada de valabilitate a acestei Ordonanţe de Urgenţă de plafonare şi compensare sunt interzise debranşările.
El a fost întrebat de ziariști de ce nu s-au luat măsuri pentru a se evita eventualele situații în care clienții pur și simplu nu vor să plătească facturi care sunt corect emise. ”Eu sper ca toată lumea să fie de bună credinţă şi să nu abuzeze de acest lucru”, a mai spus Virgil Popescu, arătând că perioada de aplicare a legii este până în 30 iunie.