Guvernul a modificat ordonanța de urgență privind ajutorul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea facturilor la energie
Potrivit unui comunicat al Guvernului, actul normativ modifică şi completează prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 pentru eficientizarea utilizării sprijinului acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie.
„Una dintre modificările aduse OUG 166/2022 vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, pe lângă formele de energie compensate în acest moment, butanul, rumeguşul, cărbunele, brichetele sau alţi combustibili lichizi sau solizi, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire”, se arată în comunicat.
Totodată, documentele justificative prin care se face dovada datoriilor faţă de furnizorii de energie pot să cuprindă datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023.
Mai mult, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022 – 2023, pentru ca prima tranşă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, faţă de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.
Pentru identificarea corectă a furnizorilor de lemn de foc, este necesară interogarea de către Compania Naţională „Poşta Română” S.A. a Registrului naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, registru în care se regăsesc ocoalele silvice de stat şi private şi alte entităţi care au dreptul să comercializeze lemn de foc către populaţie.
De asemenea, se introducere prevederea privind anularea cardului şi sistarea plăţilor către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului.
„Plăţile pentru datoriile faţă de furnizorii de energie nu pot include penalităţi sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin. Furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile au obligaţia ca la încheierea protocolului încheiat cu Compania Naţională „Poşta Română” – S.A. să facă dovada că au dreptul legal să comercializeze material lemnos către populaţie”, se mai arată în comunicat.