Guvernul a modificat, prin OUG, Legea salarizării pentru ca angajaţii din sectorul public să nu aibă venituri mai mici faţă de luna februarie

Economica.net
16 05. 2018
bugetari_89154400_06977200

Documentul adoptat, miercuri, de Guvern stabileşte ”introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, corecţii care vor acoperi diferenţa şi care vor fi actualizate în funcţie de evoluţia drepturilor salariale individuale stabilite potrivit legii”, potrivit News.ro.

”Este vorba de acele modificări agreate cu reprezentanţii sindicatelor şi managerii de spitale, aceste modificări au fost agreate în urma discuţiilor pe care premierul şi miniştrii de resort le-au avut cu reprezentanţii managerilor şi reprezentanţii sindicatelor”, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei.

Potrivit acestuia, în domeniul Sănătăţii, s-a prevăzut scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30 la sută, în condiţiile în care acestea sunt obligatoriii pentru continuitatea serviciilor oferite.

”Unităţile sanitare de monospecialitate, serviciile judeţele de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al municipiului Bucureşti vor putea beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază. Se creează posibilitatea depăşirii procentului stabilit de ordonatorul principal de credite pentru unităţile de monospecialitate şi serviciile de ambulanţă şi asigurarea sumelor necesare, în scopul acordării sporurilor prevăzute de Regulamentul-cadru la limita minimă, pentru toate categoriile de personal care intră sub incidenţa regulamentului”, a mai spus Nelu Barbu.

În plus, OUG adoptată miercuri aduce modificări în ceea ce priveşte stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile de director de îngrijiri, asistent şef serviciu de ambulanţă şi asistent medical şef, în funcţie de salariul de bază aferent funcţiei de asistent şef şi, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare.

Se aduc, de asemenea, modificări în domeniul Educaţiei, fiind prevăzute, printre altele, acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017, majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar, corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia de director Casa corpului didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar.