Guvernul a pregătit ordonanța de austeritate. Vor fi interzise cumulul pensie-salariu, achiziţia de maşini şi de mobilă, se blocheză angajările la stat
Proiect de OUG care aduce mai multe tăieri de beneficii pentru bugetari. „De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă acestea, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, (…) mobilier şi aparatură birotică. Asigurarea necesităţilor de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiaşi instituţii sau de la alte instituţii publice”, potrivit proiectului, relatează RomaniaTv.net.
Conform OUG, angajările sunt stopate la stat: „În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publiceşi publice locale”nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, potrivit OUG, apare intedicţia ca o persoană să facă parte din doua sau mai multe consilii de administraţie. Proiectul prevede şi interdicţia cumulului pensie-salariu. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, operatorilor economici, prevăzuţi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate”, se menţionează în proiectul de OUG.
Totodată, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar.
Potrivit unor surse politice, documentul urmează să fie discutat în coaliţia de guvernare, apoi să intre pe agenda Executivului.
Ciucă, întrebat la ce va renunţa, pensie sau salariu: Este o problemă personală
„Cu certitudine voi renunţa la una dintre ele”, spune premierul Nicolae Ciucă, întrebat la ce ar renunţa dacă se va interzice cumului pensie-salariu, aşa cum prevede proiectul de ordonanţă de urgenţă privind reducerile bugetare. ”În momentul în care vom avea o astfel de lege aprobată, cu certitudine voi renunţa la una dintre ele. Este o problemă personală, pe care o voi decide în momentul în care se va concretiza decizia”, a spus premierul Nicolae Ciucă, întrebat la ce ar renunţa dacă se va interzice cumului pensie-salariu, aşa cum prevede proiectul de ordonanţă de urgenţă privind reducerile bugetare.
Despre îngheţarea angajărilor la stat, premierul a afirmat că şi anul trecut au avut o măsuri similară, „asigurând cadrul necesar pentru ca ministerele care au avut nevoie să angajeze, prin solicitare punctuală, au analizat şi au aprobat angajări pe locurile de muncă esenţiale pentru structurile respective”.
Ministerul de Finanţe a elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru reducerile bugetare, care prevede, printre altele, interzicerea achiziţiei de maşini şi mobilă şi a cumulului pensie-salariu. De asemenea, apare interdicţia de a face parte din două sau mai multe consilii de administraţie.