Guvernul a prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru obținerea de finanțare pentru investiții în cogenerare

Perioada de depunere a proiectelor pentru a obţine finanţare pentru sprijinirea investiţiilor în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în sectorul încălzirii centralizate a fost prelungită până la data de 15 septembrie 2022, ora 17:00, a anunţat, miercuri, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - mie, 10 aug. 2022, 19:57
Guvernul a prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru obținerea de finanțare pentru investiții în cogenerare

Termenul iniţial era 15 august 2022, ora 17:00.

„Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 388.050.000 euro (echivalentul în lei la cursul de 4,9195 lei/euro), compus din 298.500.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C.6 Energie şi fonduri naţionale de 89.550.000 euro prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%. Proiectele finanţabile în cadrul apelului trebuie să asigure construcţia sau modernizarea unor unităţi de producţie a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate, pe gaze, flexibile şi de înaltă eficienţă, cogenerare. Investiţiile trebuie să înlocuiască cel puţin aceeaşi capacitate a unor centrale electrice şi/ sau a unor centrale de producere a energiei termice cu emisii semnificativ mai mari de dioxid de carbon (de exemplu, pe bază de cărbune, lignit sau petrol), astfel ducând la o scădere a emisiilor de GES”, a scris, pe Facebook, Virgil Popescu.

Acesta a subliniat că prin realizarea acestor proiecte se urmăreşte creşterea cu aproximativ 300 MW a puterii instalate în cogenerare în sistemul încălzirii centralizate.

„Solicitanţii eligibili sunt: societăţile (întreprinderi mici, mijlocii şi mari) constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform dispoziţiilor Legii 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, care au ca obiect de activitate producerea energiei electrice şi termice în cogenerare (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în sensul Legii nr. 325/2006; unităţi administrativ teritoriale (UAT)/subdiviziunile administrativ-teritoriale, definite prin Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, care produc energie termică în scopul furnizării în reţeaua de transport şi distribuţie pentru asigurarea serviciului public de alimentare cu energie termică!”, a mai scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina de socializare.

Te-ar mai putea interesa și
Ancheta privind explozia unei mașini Tesla în fața Hotelului Trump din Las Vegas arată că suspectul, un fost militar, suferea de stres posttraumatic
Ancheta privind explozia unei mașini Tesla în fața Hotelului Trump din Las Vegas arată că suspectul, un fost militar, ...
Militarul găsit mort într-o maşină Cybertruck Tesla, care a explodat miercuri în faţa Trump Hotel din Las Vegas, suferea de "stres posttraumatic" şi "nu avea nicio animozitate faţă de......
INHGA: Debitul Dunării, în scădere la intrarea în țară
INHGA: Debitul Dunării, în scădere la intrarea în țară
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 3.800 m3/s, potrivit ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Irlanda. Cod portocaliu de ninsori şi polei pentru șase comitate și Cod galben de ninsori pentru restul țării
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Irlanda. Cod portocaliu de ninsori şi polei pentru șase comitate și Cod ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Washingtonul pregătește o nouă livrare de arme către Israel, în valoare de 8 miliarde de dolari – surse
Washingtonul pregătește o nouă livrare de arme către Israel, în valoare de 8 miliarde de dolari – surse
Administraţia preşedintelui Joe Biden a notificat "informal" Congresul cu privire la un acord de vânzare de arme în valoare ...