Guvernul a prorogat termenul la care va intra în funcţiune sistemul de urmărire a traseului materialului lemnos
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, remis AGERPRES, prorogarea termenului a fost necesară întrucât este nevoie de timp suplimentar pentru recepţia tuturor modulelor, elaborarea şi aprobarea ordinului privind testarea sistemului (SUMAL) şi încheierea de convenţii cu administratorii de fond forestier şi testarea efectivă a sistemului.
‘Reglementările referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a acestora şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund au fost stabilite prin HG 1004/2016, iar termenul iniţial pentru intrarea lor în vigoare a fost 21 aprilie 2017’, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, sistemul SUMAL permite transparentizarea circuitului pe care îl parcurge lemnul din momentul marcării până la destinatar. Ocoalele silvice vor avea posibilitatea să vadă, în timp real, toate transporturile de materiale lemnoase care se fac de pe teritoriul administrat de ele. Totodată, operatorii economici care deţin depozite de materiale lemnoase vor putea utiliza toate informaţiile introduse în SUMAL pentru raportări interne. Va fi eliminată posibilitatea transporturilor multiple cu acelaşi act de provenienţă şi crearea de stocuri false de lemn în depozite, se mai arată în comunicat.