Guvernul a sesizat CCR cu privire la Legea pentru aprobarea rectificării bugetului de stat pe anul 2020

Guvernul a sesizat, marţi, Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 - rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 - rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, scrie Agerpres
Economica.net - mar, 13 oct. 2020, 11:20
Guvernul a sesizat CCR cu privire la Legea pentru aprobarea rectificării bugetului de stat pe anul 2020

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, în esenţă, Executivul reiterează în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.

„În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, se spune în comunicat.

Totodată, Guvernul arată că parlamentarii „nu au identificat sursele clare de finanţare” a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.

„Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv de 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei aşa cum a modificat legiuitorul şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune ‘un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05% din PIB)’. Or, execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive a cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, Executivul subliniază faptul că rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost construită pe baza „analizelor şi studiilor de impact”, reprezentând un echilibru între toate domeniile care au necesitat finanţare astfel încât impactul economic al crizei sanitare să fie redus la „cel mai mic nivel posibil”.

„Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv a prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli. Totodată, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...