Guvernul adoptă măsuri de urgenţă pentru accelerarea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile
‘Actul normativ creează cadrul legal prin care unele obiective de investiţii, finalizate sau în execuţie, care au fost iniţial finanţate printr-o serie de programe naţionale de dezvoltare locală, de mediu şi de gospodărire a apelor, pot fi transferate către Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 (POS Mediu), în conformitate cu regulile de implementare ale acestuia. Ordonanţa creează şi cadrul legal de decontare a cheltuielilor, în baza unor contracte de finanţare din POS Mediu’, anunţă Guvernul.
Totodată, pentru a putea elimina blocajele apărute în fluxul de plăţi al fondurilor externe nerambursabile, se majorează plafonul de creditare netă de la 4 miliarde lei, la 5 miliarde lei, această majorare făcând parte din măsurile negociate cu reprezentanţii FMI, CE şi BM.