Guvernul alocă 25 de milioane de euro pentru programe finanţate din fonduri structurale

Guvernul a aprobat, miercuri, prin hotărâre, alocarea temporară din venituri provenite din privatizare de către Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 25 milioane de euro, în scopul asigurării necesarului de finanţare pentru luna octombrie autorităţilor de management privind implementarea proiectului JEREMIE din Programul operaţional sectorial creşterea competitivităţii economice (POS CCE).
Economica.net - mie, 14 oct. 2015, 12:50
Guvernul alocă 25 de milioane de euro pentru programe finanţate din fonduri structurale

Potrivit unui comunicat al Executivului, obiectivul acestui program este sprijinirea accesului la finanţare al IMM-urilor prin instrumente de garantare şi investiţii.

Cele 25 de milioane de euro reprezintă sume suplimentare pentru Fondul de Participare JEREMIE (FPJ), aprobate de către Comitetul de Monitorizare al POS CCE.

Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 29 februarie 2016.

JEREMIE – ‘Joint European Resources for Micro and Medium Enterprises’ este un instrument inovativ dezvoltat de către Comisia Europeană şi Fondul European de Investiţii pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-uri în cadrul UE. JEREMIE presupune, printre altele, crearea de instrumente financiare pentru IMM, inclusiv garanţii, capital de risc, creditare, microfinanţare, implementate de intermediari financiari.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...