Guvernul amână majorarea salariului minim. Executivul a decis ”îngheţarea” la 1250 de lei pentru o lună
„Rămâne cum am stabilit, în sensul că a fost o discuţie în Consiliul Naţional Tripartid, în care am discutat împreună cu partenerii sociali faptul că dacă guvernul nou se va instala până la sfârşitul anului, atunci, în mod evident, va putea să adopte Hotărârea de Guvern până la sfârşitul anului (…). Dacă guvernul nu se va putea instala până la sfârşitul anului, acest guvern va proroga cu o lună, va lăsa o lună salariul minim care este stabilit în plată anul acesta – 1250”, a spus Dragoş Pâslaru, citat de Mediafax.
El a explicat şi diferenţa de termene de prorogare între măsura privind salariul minim şi alte măsuri luate în şedinţa de joi.
„În cazul salariului minim discutăm de hotărâri de guvern care pot fi luate independent de vacanţa parlamentară, fiind lucruri de rutină”, a informat Pâslaru.