Noul comitet va ajuta autorităţile să combată breşele legate de inteligenţa artificială care pot avea „un impact asupra securităţii naţionale sau economice, a sănătăţii publice sau a siguranţei”, a precizat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA într-un comunicat publicat vineri.
Preşedintele Joe Biden l-a însărcinat pe secretarul general al Departamentului, Alejandro Mayorkas, să înfiinţeze acest organism consultativ format din 22 de membri.
Mayorkas a subliniat că, deşi inteligenţa artificială este un instrument transformator, „prezintă riscuri reale”.
„Consiliul va ajuta Departamentul pentru Securitate Internă să ţină pasul cu evoluţia ameninţărilor reprezentate de actori statali ostili şi să ne consolideze securitatea naţională”, se arată în comunicat.
IA poate fi folosită de forţele ostile pentru a permite atacuri mai rapide şi la scară mai mare împotriva unor ţinte precum conducte, căi ferate şi alte infrastructuri strategice, avertizează documentul.
„Inteligenţa artificială este cea mai transformatoare tehnologie a vremurilor noastre şi trebuie să ne asigurăm că este folosită în siguranţă şi în mod responsabil”, a subliniat directorul general al Microsoft, Satya Nadella, într-un comunicat.
Directorii executivi de la Adobe, Alphabet, Advanced Micro Devices, Cisco, IBM, Nvidia, Delta Airlines şi Northrop Grumman se numără, de asemenea, printre cei mai influenţi membri ai comitetului.
Din ea fac parte, de asemenea, academicieni şi politicieni, inclusiv guvernatorul statului Maryland.
Organismul se va reuni pentru prima dată la începutul lunii mai şi va face recomandări pentru adoptarea în siguranţă a inteligenţei artificiale „în serviciile critice de care americanii depind în fiecare zi”.