Guvernul aprobă ajutorul financiar pentru Complexul Energetic Hunedoara

Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea unui sprijin financiar, sub forma unui împrumut din venituri din privatizare, pentru Complexul Energetic Hunedoara, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 13 mai 2015, 11:07
Guvernul aprobă ajutorul financiar pentru Complexul Energetic Hunedoara

‘Avem, domnule ministru, Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea sprijinului pentru Complexul Energetic Hunedoara, astăzi (miercuri – n.r.) pe ordine de zi şi o adoptăm. Aveţi toate avizele. (…) Avem o singură Ordonanţă de Urgenţă, proiectul de OUG privind acordarea unui împrumut societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri din privatizare. Aveţi toate avizele şi e adoptat, da? Mulţumesc! (…) E vorba de mii de oameni care aşteaptă acest lucru’, a declarat premierul în şedinţa de guvern.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a confirmat că proiectul de act normativ a primit toate avizele necesare adoptării, scrie Agerpres.

‘Este un prim pas pentru rambursarea, în primul rând, a ajutorului de stat ilegal dat de guvernarea Boc, motiv pentru care compania este în situaţia în care se află’, a afirmat ministrul Energiei.

Premierul Victor Ponta declara pe 24 aprilie, la Craiova, că acordarea ajutorului de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara a fost avizată de către Comisia Europeană.

Potrivit unui comunicat de presă remis pe 21 aprilie, Comisia Europeană a aprobat ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara, considerând că acesta este conform cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat şi, în plus, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare după cele şase luni.

‘Comisia Europeană a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 167 de milioane lei (aproximativ 37,7 milioane euro) care urmează să fie acordat de către autorităţile române Complexului Energetic Hunedoara, producătorul de energie electrică şi termică deţinut de stat din România, este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat’, se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin Grindeanu, menționând că tensiunile dintre UMB și CNIR au fost depășite....
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul ...