Guvernul aprobă majorările de taxe cerute de FMI
Confom draftului scrisorii de intenţie obţinute de România TV, sistemul de taxare a proprietăţilor va fi revizuit, astfel încât impozitul va fi calculat în funcţie de tipul de folosinţă a imobilului şi nu de statutul juridic al proprietarului imobilului. Scopul este creştere veniturilor la buget, după cum se arată în scrisoarea de intenţie, iar autorităţile vor beneficia de asistenţa FMI pentru această schimbare.
Veniturile din chirii vor fi taxate suplimentar. Până la jumătatea lunii septembrie, va fi aprobată, prin Ordonanţă, o nouă taxă aplicabilă veniturilor din chirii obţinute de persoane fizice, sub formă de contribuţii sociale. Noua taxă va fi aplicată de la 1 ianuarie 2014.
Baza de aplicare a contribuţiilor sociale va fi extinsă, prin aplicarea de contribuţii şi pe veniturile din profesii liberale sau copyright, pentru a se asigura un sistem unitar de stabilire a pensiei pentru diversele categorii de contributori.
De asemenea, Guvernul va impune contribuţii sociale şi pentru persoanele aflate în întreţinerea celor cu venituri mari, cum ar fi soţiile casnice sau copiii majori fără venituri.
Până la jumătatea lunii octombrie a acestui an va fi definitivat pachetul de servicii de bază pentru asigurarea obligatorie de sănătate. Odată stabilit acest pachet, asiguraţii vor plăti o contribuţie suplimentară, dacă doresc să beneficieze de alte servicii în spitalele de stat, în afara celor acoperite prin pachetul de bază.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul întrevederii cu parlamentarii UDMR, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament „liniile principale” ale viitorului acord cu FMI, BM şi CE, iar parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie, însă documentul nu poate fi făcut public.
„Am pus la dispoziţie textul scrisorii, nu este public, însă şi domnului Blaga i-l voi da şi celorlalţi lideri politici, pentru ca totuşi să nu discutăm pe speculaţii din presă (…) parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intenţie”, a spus Ponta.
Premierul a afirmat că în plenul celor două Camere ale Parlamentului va prezenta săptămâna viitoare „elementele principale”, dar nu poate să prezinte public documentul până la aprobarea board-ului FMI, conform procedurilor instituţiei internaţionale.
În ceea ce priveşte eventuala reducere a CAS cu 3%, propusă de PNL, Ponta a precizat că o decizie în această privinţă va putea fi luată la jumătatea lunii octombrie.
„Am inclusiv impactul bugetar făcut de către domnul Voinea al diferitelor propuneri enunţate. S-a vorbit de reducerea cotei unice, de reducerea CAS-ului, de toate celelalte, pe măsură ce avem toate datele vedem până la jumătatea lui octombrie de unde putem să tăiem ca să putem să punem în altă parte”, a mai spus Ponta.
Premierul Ponta declara, recent, că singurele majorări de taxe, convenite cu FMI şi CE în cadrul noului acord, sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la venituri obţinute din chirii de persoane fizice.
Premierul le ceruse miniştrilor în august ca, la 1 septembrie, să se afle într-un stadiu avansat pentru redactarea bugetului pe anul viitor, precizând că documentul va fi discutat cu grupurile parlamentare, inclusiv cu PDL, iar noul acord cu FMI va fi prezentat Parlamentului în jurul datei de 9 septembrie.
Autorităţile române au convenit, la finalul lunii iulie, cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.
„CE, FMI şi BM au purtat discuţii cu autorităţile române, care au solicitat ca programul să fie unul pe doi ani. Autorităţile române îşi propun să trateze acest acord ca unul preventiv, nu vor să tragă din resursele financiare. Accesul propus ar fi în total de patru miliarde euro, sumă împărţită egal de CE şi FMI. La nivel tehnic, am ajuns la un acord, dar acordul stand-by trebuie să fie aprobat de board-ul FMI, reuniune programată în cursul toamnei”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România, la finalul misiunii FMI privind discuţiile în legătură cu noul acord de împrumut.
Întrebată când se va întruni board-ul FMI pentru a aproba acordul, oficialul a spus că întâlnirea este de obicei programată la circa două luni sau mai mult după ce se ajunge la un acord la nivel tehnic.