Guvernul ar putea discuta marţi o ordonanţă de modificare a cazierului judiciar

Economica.net
18 01. 2016
ghiseu_cayier_30466300

Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei de marţi s-ar putea afla şi un memorandum privind Revizuirea Planului Strategic pentru reforma în domeniul asistenţei sociale, cuprins în Memorandumul privind reforma în domeniul asistenţei sociale pentru perioada 2011 – 2013 aprobat de Guvern în data de 3 martie 2011.

Alte acte normative aflate pe agenda şedinţei Executivului de marţi sunt: o ordonanţă pentru modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, precum şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 595/2009 pentru aplicarea Legii 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

Guvernul ar mai putea discuta şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Amendamentului nr. 6 convenit între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii, prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 21 septembrie 2015 şi la Bucureşti la 1 octombrie 2015, la Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii destinat finanţării proiectului privind reabilitarea sectorului sanitar, semnat la Bucureşti la 28 februarie 2005.