Guvernul va renunţa la taxarea persoanelor fără venituri

Economica.net
06 01. 2016
bani_6769443456_95573400

„Guvernul intenţionează mai multe modificări la Codul Fiscal. Este un semn de întrebare dacă obligarea la plată a contribuţiei a oamenilor fără venit respectă principiul justei împărţeli a poverii fiscale. Iar costurile pentru colectarea acestora par a fi mai mari decât veniturile pe care le-ar obţine statul. Nu vom vâna oamenii prin ţară. Vom încerca, in perioada următoare să clarificam acest caracter de obligativitate a acestei contribuţii, dar acest guvern o sa vrea în continuare creşterea bazei de impozitare”, a declarat Dan Suciu.

“În legătură cu persoanele fără venituri declarate, dacă privim art. 180 (din Codul Fiscal – n.red.), vedem un fel de obligativitate care resultă din acest articol şi care este discutabil. Vom face până la sfârşitul lunii ianuarie o analiză în legătură cu sustenabilitatea acestui articol, atât din punct de vedere fiscal, cat si constitutional”, a mai spus Suciu.

Acesta a adăugat că, în cazul în care se va decide modificarea acestui articol, nu va exista un impact bugetar, întrucât la construcţia bugetului nu s-a luat în calcul plata acestei contribuţii de către persoanele care nu realizează venituri.

‘Nu va fi un impact bugetar în cazul în care se va ajunge la concluzia că va trebui să facem o modificare substanţială, pentru că nu au fost luate în calcul contribuţiile la sănătate ale persoanelor fără eventuale venituri declarate – cele trei milioane care se tot invocau – aşa că nu vor exista costuri suplimentare şi nu va avea impact bugetar o eventuală decizie de a transforma articolul respectiv într-unul cu un caracter opţional mai bine conturat’, a explicat Suciu.

Potrivit Codului Fiscal în vigoare de la 1 ianuarie, şi persoanele fără venituri sunt obligate să plătească o contribuţie de 5,5% din salariul minim, drept contribuţie la Sănătate.

La începutul acestui an, secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Gabriel Biriş afirma că persoanele care nu au realizat niciun venit timp de şase luni sunt obligate să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie pentru asigurarea de sănătate.

‘Cum poţi să zici ‘am trăit fără nici un venit timp de şase luni’? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăieşti şase luni fără să câştigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câştigat, ci de faptul că nu ai declarat? Şi atunci pentru persoanele care timp de şase luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de sănătate’, declara Biriş.

Anul trecut, doar 165.900 de români fără venituri au plătit CASS la salariul minim brut pe ţară. 3,36 de milioane de români majori, înscrişi pe listele medicilor de familie, nu sunt asiguraţi la sănătate, au comunicat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET oficialii CNAS.

La 1 iulie, România avea 5,6 de milioane de persoane asigurate la sănătate, pentru care nimeni nu plăteşte CASS. Majoritatea sunt copii (3,78 milioane), coasiguraţi (peste 870.000 de persoane), tineri cu vârste până la 26 de ani, elevi, studenţi care nu realizează venituri din muncă (peste 355.000 de persoane), potrivit datelor pe care ni le-a transmis CNAS.

Pe de altă parte, pentru 2,97 milioane de persoane asigurate la sănătate, statul virează contribuţia la fondul de sănătate, dar din banii contribuabililor. Majoritatea sunt pensionari cu venituri mai mici de 740 lei pe lună (2,25 milioane de persoane), beneficiari de ajutor social, precum şi şomeri.