Guvernul are în vedere două variante pentru a rezolva situaţia angajaţilor din domeniul IT – surse

Guvernul are în vedere două variante pentru a rezolva situaţia angajaţilor din domeniul IT, prima fiind schimbarea unui formular ANAF, iar cea de-a doua - elaborarea unui act normativ cu putere de lege care să vizeze veniturile obţinute începând cu data de 1 ianuarie 2018, au anunţat surse oficiale.
Economica.net - J, 21 dec. 2017, 12:46
Guvernul are în vedere două variante pentru a rezolva situaţia angajaţilor din domeniul IT - surse

Potrivit acestora, actul normativ ar putea fi adoptat săptămâna viitoare şi va prevede scutirea de impozitul pe venit de 10% pentru IT-iştii cu studii medii, dar aflaţi la facultate, dar şi pentru cei cu facultatea terminată. Sursa citată a mai arătat că IT-iştii cu studii medii vor plăti impozit pe venit de 10%.

Pe 19 decembrie, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, anunţa că autorităţile lucrează la o ordonanţă de urgenţă privind un ajutor de stat care să acopere costurile angajaţilor din IT ce vor reieşi în urma transferului contribuţiilor de la angajator la angajat.

„Se lucrează la ordonanţa de urgenţă, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat care să acopere integral costurile angajatorilor care funcţionează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajaţi IT-işti şi care ar trebui să plătească nişte costuri suplimentare de 8,5%. Am luat noi o marjă ca să fim siguri că acoperim integral toate costurile companiilor, ca să nu fie niciun cost suplimentar datorită transferului contribuţiilor”, a declarat Mişa, la Palatul Parlamentului.

Potrivit unor modificări ale Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat, iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. Angajaţii firmelor din IT beneficiau de scutiri de la plata impozitului pe veniturile salariale.

Te-ar mai putea interesa și
ArcelorMittal renunţă la planurile pentru oţel verde în Germania
ArcelorMittal renunţă la planurile pentru oţel verde în Germania
ArcelorMittal a anunţat că renunţă la planurile de a converti două oţelării din Germania la producţia neutră din punct de vedere al carbonului, deoarece costurile cu energia din această......
Mobexpert în parteneriat cu UniCredit anunță lansarea cardului co-branded Mobexpert Credit Card
Mobexpert în parteneriat cu UniCredit anunță lansarea cardului co-branded Mobexpert Credit Card
Mobexpert prezintă noul card de credit co-branded în parteneriat cu UniCredit, marcând astfel începutul unei colaborări ...
Industria alimentară are în derulare investiții de 110,5 milioane de euro în producția de energie verde. Banii sunt de la stat
Industria alimentară are în derulare investiții de 110,5 milioane de euro în producția de energie verde. Banii sunt ...
Până în prezent, au fost semnate 583 de contracte de finanțare aferente primei sesiuni a Schemei de ajutor de stat pentru ...
Criză de proporții în Gaza. Rezervele de apă dispar, copiii primii periclitați
Criză de proporții în Gaza. Rezervele de apă dispar, copiii primii periclitați
Gaza se confruntă cu o secetă provocată de om, în contextul în care sistemele sale de aprovizionare cu apă intră în ...