Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri o OUG care modifică Legea privind transportul în regim de taxi

Economica.net
26 04. 2016
taxi_45678765434567897654_85650000_59716800

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, tot miercuri, Executivul ar putea decide acordarea cetăţeniei române handbalistei din Ucraina Dumansca Iulia (Yulyia).

În dezbaterea Guvernului se va mai afla un proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei educaţiei şi formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020 şi un memorandum referitor la aprobarea conţinutului Programului de convergenţă 2016-2019.

Pe ordinea de zi a şedinţei se regăseşte de asemenea un Memorandum privind aprobarea calendarului de măsuri necesare îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a sistemului de probaţiune, elaborat în temeiul Memorandumului aprobat de Guvern la data de 19 ianuarie anul acesta.