Guvernul argentinian a redus bugetul universităţilor publice cu 71% – Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva austerităţii din educaţie

Sute de mii de oameni au ieşit marţi pe străzi în Argentina pentru a protesta împotriva reducerilor de cheltuieli în domeniul învăţământului superior, relatează dpa.
AGERPRES - mie, 24 apr. 2024, 10:46
Guvernul argentinian a redus bugetul universităţilor publice cu 71% - Sute de mii de oameni au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva austerităţii din educaţie

Potrivit universităţii din Buenos Aires, peste 500.000 de oameni au demonstrat marţi numai în capitală împotriva programului strict de austeritate al guvernului ultraliberal al preşedintelui Javier Milei.

„Apărăm publicul, universităţi deschise şi libere, care este una dintre marile realizări ale poporului nostru şi nu vom renunţa la ea”, a declarat laureatul premiului Nobel pentru pace Adolfo Perez Esquivel la mitingul cel mai mare din faţa Casa Rosada, sediul guvernului. „Ne apărăm dreptul de a trăi în demnitate”, a adăugat el.

Sistemul de educaţie din Argentina este considerat unul dintre cele mai bune din America Latină. Studiile la universităţile publice sunt gratuite şi mulţi dintre tinerii din alte ţări din regiune vin în Argentina pentru a studia.

În cadrul politicii sale de austeritate, guvernul argentinian a redus recent bugetul universităţilor publice cu 71%. Dacă alocările nu sunt mărite, Universitatea din Buenos Aires nu va mai putea plăti salariile personalului de la jumătatea anului, a relatat ziarul La Nacion.

Argentina s-a aflat într-o criză economică gravă timp de ani de zile. Preşedintele ultraliberal Milei a impus măsuri de austeritate dure, tăind mii de joburi în sectorul public, reducând subvenţiile şi alocările pentru programe sociale.

Luni, el a anunţat primul excedent bugetar trimestrial în peste 15 ani. Totuşi, criticii susţin că programul dur de austeritate al lui Milei aruncă mulţi oameni în sărăcie şi pune viitorul ţării în pericol, inclusiv prin reducerile de cheltuieli în sectorul educaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...