Guvernul Austriei şi fondul IPIC semnează miercuri un nou acord al acţionarilor OMV – surse
Potrivit ‘Die Presse’, vestea bună este că noul contract nu conţine modificări semnificative faţă de precedentul acord. Balanţa de putere între cei doi acţionari nu s-a modificat, OBIB cu 31,5% este cel mai mare acţionar iar IPIC deţine 24,9% din capital. Împreună, cei doi parteneri controlează majoritatea absolută a acţiunilor OMV şi pot împiedica o preluare ostilă a companiei.
Publicaţia menţionată precizează însă că în cursul negocierilor pentru noul acord, IPIC ar fi încercat să obţină o opţiune de vânzare (put option), pe care ar fi putut să o exercite în anumite condiţii. Până la urmă această opţiune pentru IPIC a căzut. Potrivit ‘Die Presse’, o opţiune de vânzare ar fi posibilă cel mai devreme în anul 2022.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,3572% alţi acţionari. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).