Guvernul britanic ar putea fi confruntat cu o nouă bătălie în justiţie legată de Brexit – experţi

Guvernul britanic ar putea fi nevoit să se angajeze într-o bătălie juridică legată de rămânerea sau nu a Marii Britanii în Spaţiul Economic European (EEA), după Brexit, au indicat luni surse citate de BBC.
Economica.net - lun, 28 nov. 2016, 08:47
Guvernul britanic ar putea fi confruntat cu o nouă bătălie în justiţie legată de Brexit - experţi

Guvernul britanic ar putea fi nevoit să se angajeze într-o bătălie juridică legată de rămânerea sau nu a Marii Britanii în Spaţiul Economic European (EEA), după Brexit, au indicat luni surse citate de BBC.

Surse din mediul juridic au declarat pentru postul britanic că nesiguranţa legată de statutul de membru al Spaţiului Economic European al Regatului Unit ar putea însemna că guvernul de la Londra ar fi blocat în demersul de a scoate ţara de pe piaţa unică. Argumentul va fi că ieşirea din Uniunea Europeană (UE) nu înseamnă, automat, şi ieşirea din spaţiul economic comun şi că forul decizional în această situaţie trebuie să fie Parlamentul.

Poziţia Guvernului condus de Theresa May este că statutul de membru al Spaţiului Economic European se încheie odată cu părăsirea UE. Prin urmare, există toate premisele pentru o acţiune în justiţie pentru a se decide dacă guvernul sau Parlamentul este în măsură să ia decizia de a scoate Marea Britanie în afara pieţei comune.

Influentul think-tank British Influence, care a militat intens pentru rămânerea Marii Britanii în UE, i-a transmis ministrului David Davis, oficialul mandatat să negocieze ieşirea Regatului Unit din UE, o scrisoare în care îl informează că va face demersuri pentru evaluarea juridică a poziţiei şi a demersurilor făcute de Guvern pentru Brexit.

Dacă instanţa îi dă Parlamentului puterea de a decide asupra statutului de membru al EEA, parlamentarii ar putea vota pentru rămânerea Marii Britanii în piaţa comună până când Londra şi Bruxellesul vor ajunge la un acord privind relaţiile comerciale pe termen lung.

Spaţiul Economic European a luat fiinţă în 1994 cu scopul de a extinde piaţa unică în aşa fel încât să includă şi Norvegia, Islanda şi Lichtenstein, care nu fac parte din Uniunea Europeană. Toate statele UE fac parte, automat, şi din EEA, însă nu este încă foarte clar dacă retragerea din UE înseamnă, automat, şi retragerea din acordul EEA.

‘Acordul EEA nu prevede că Marea Britanie încetează să mai fie stat membru odată ce nu mai face parte din UE. Singurul mecanism menţionat în document este Articolul 127 din acord, care trebuie activat’, a explicat, pentru BBC, George Yarrow, profesor emerit la Colegiul Hertford.

‘Opinia mea este că ieşirea din UE nu înseamnă, automat, ieşirea din acordul EEA. Câtă vreme articolul 127 reprezintă mecanismul ce trebuie activat pentru retragerea din acord, asta exclude, implicit, validitatea oricărui alt mecanism, cum ar fi retragerea din UE’, a spus şi Jolyon Maugham, reprezentant al firmei de consultanţă juridică Devereux.

Pentru tabăra care se opune Brexit s-ar deschide, astfel, un nou front în confruntarea juridică deja în desfăşurare cu guvernul. Dacă instanţele decid că e nevoie de activarea Articolului 127 din acordul EEA, trebuie stabilit apoi dacă Parlamentul e forul care trebuie să autorizeze, prin vot, această procedură.

Guvernul se luptă deja în instanţă pentru a nu-i da Legislativului ocazia de a vota cu privire la activarea Articolului 50 din Tratatul UE, procedura obligatorie pentru declanşarea negocierilor pentru ieşirea din Uniune.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...