Guvernul britanic îi încurajează pe oameni să revină la birou

Guvernul britanic va lansa o campanie de comunicare pentru a-i încuraja pe angajaţi să revină la birou şi a relansa economia, a declarat vineri ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, transmite AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 28 aug. 2020, 11:03
Guvernul britanic îi încurajează pe oameni să revină la birou
„Cred că există limite pentru telemuncă”, a declarat Grant Shapps. Potrivit acestuia, angajaţii vor putea reveni la birou „în deplină siguranţă”, graţie măsurilor introduse de companii pentru a evita riscul de transmitere a noului coronavirus. „Mesajul nostru principal este destul de direct: le spunem oamenilor că acum este sigur să revină la muncă”, a subliniat Grant Shapps.

După ce în luna martie a cerut concetăţenilor săi să lucreze de acasă, premierul Boris Johnson va lansa săptămâna viitoare o campanie în care îi va încuraja pe britanici să revină la birou. Potrivit cotidianului The Telegraph, premierul va sublinia printre altele avantajele revenirii la birou şi va menţiona faptul că cei care lucrează în regim de telemuncă sunt vulnerabili la concedieri.

Cu toate acestea, telemunca rămâne o opţiune apreciată în Marea Britanie, ţara care este lider în Europa după numărul de decese din cauza coronavirusului, peste 41.000. Potrivit unui studiu realizat de banca americană doar o treime (34%) din angajaţii din birouri au revenit la muncă în Marea Britanie la începutul lunii august, comparativ cu 68% în Europa.

La rândul său, lanţul de restaurante Pret A Manger, foarte prezent în City-ul londonez, a anunţat joi că a eliminat 2.800 din cele 8.000 de locuri de muncă din Marea Britanie, în condiţiile în care vânzările au scăzut cu aproximativ 60% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

„Unele din centrele celor mai frecventate oraşe ale noastre arată ca nişte oraşe fantomă. Aceasta înseamnă un cost ridicat pentru companiile locale, locurile de muncă şi colectivităţi”, a declarat Carolyn Fairbairn, director general al CBI, principala organizaţie patronală din Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...