Guvernul britanic prezintă un plan de reducere a cheltuielilor sociale cu 12 miliarde de lire sterline

Guvernul britanic a anunţat oficial miercuri, în faţa parlamentului, un plan de reducere a cheltuielilor sociale cu 12 miliarde de lire sterline, cu ocazia prezentării primului buget 100% conservator din Marea Britanie în ultimii 20 de ani, transmit AFP şi DPA.
Economica.net - mie, 08 iul. 2015, 13:19
Guvernul britanic prezintă un plan de reducere a cheltuielilor sociale cu 12 miliarde de lire sterline

Ministrul de finanţe britanic George Osborne a explicat în faţa parlamentarilor că a identificat economii de 12 miliarde de lire sterline (17 miliarde euro) ”în cheltuielile sociale” şi 5 miliarde de lire sterline ”în evaziunea fiscală şi dezechilibrele din sistemul nostru fiscal”.

Obiectivul executivului de la Londra este de a reduce deficitul bugetar ca proporţie din PIB astfel încât să se ajungă la un uşor excedent până în 2019-2020.

”Guvernelor li se cere să menţină acel excedent în perioade normale, adică atunci când nu este recesiune sau o încetinire semnificativă a creşterii economice. Nu trebuie decât să vă uitaţi la actuala criză din Grecia pentru a realiza că dacă o ţară nu îşi ţine sub control împrumuturile pe care le ia, atunci împrumuturile preiau controlul asupra ţării”, a afirmat ministrul de finanţe britanic.

”Marea Britanie cheltuieşte prea mult, se împrumută prea mult şi productivitatea noastră slabă arată că nu ne pregătim suficient, nu construim destul şi nu investim suficient de mult”, a explicat Osborne.

El a adăugat că proiectul de buget prezentat miercuri presupune investiţii anuale de cel puţin 37 de miliarde de lire sterline în consolidarea fiscală suplimentară.

Miercuri, în faţa reşedinţelor oficiale ale premierului britanic şi ministrului de finanţe britanic din Downing Street s-au adunat mai mulţi demonstranţi anti-austeritate. În cursul zilei sunt prevăzute proteste şi în alte oraşe britanice, manifestaţiile fiind susţinute de sindicate şi de formaţiunile politice de extremă-stânga.

Te-ar mai putea interesa și
Procuratura din Paris a început o anchetă împotriva platformei X și a persoanelor care o conduc pentru ingerință externă, prin distorsionarea algoritmului de căutare
Procuratura din Paris a început o anchetă împotriva platformei X și a persoanelor care o conduc pentru ingerință externă, ...
Secţiunea de combatere a criminalităţii cibernetice din cadrul Parchetului din Paris a deschis la 9 iulie o anchetă vizând reţeaua socială X şi directorilor săi, suspectaţi că ar fi......
Bolojan: România are o perspectivă îmbunătățită din partea piețelor financiare după primul pachet de măsuri. Va trebui modificată legislația fiscală (Update)
Bolojan: România are o perspectivă îmbunătățită din partea piețelor financiare după primul pachet de măsuri. Va ...
România are "o perspectivă îmbunătăţită" din partea pieţelor financiare după adoptarea primului pachet de măsuri ...
Administrația „Apele Române” a închiriat la licitație 22 de sectoare de plajă pentru o perioadă de 10 ani
Administrația „Apele Române” a închiriat la licitație 22 de sectoare de plajă pentru o perioadă de 10 ani
O nouă etapă de licitaţie pentru închirierea plajelor pentru următorii zece ani (sezonul estival 2025-2034) a fost finalizată, ...
Agențiile Fitch și S&P Global au îmbunătățit ratingul Bulgariei
Agențiile Fitch și S&P Global au îmbunătățit ratingul Bulgariei
Agenţiile internaţionale de evaluare financiară Fitch Ratings şi S&P Global Ratings au îmbunătăţit ratingul pentru ...