Guvernul britanic va plăti fermierilor subvenţiile care veneau de la UE până în 2024
Fermierii britanici primesc anual subvenţii în valoare de trei miliarde de lire sterline (3,34 miliarde de euro) în cadrul Politicii Agricole Comune, potrivit cifrelor furnizate de NFU, principalul sindicat al fermierilor britanici. Această sumă este repartizată în principal în funcţie de suprafaţa de teren cultivată de fiecare exploataţie agricolă.
Într-un discurs ţinut joi la Oxford, Michael Gove a criticat Politica Agricolă Comună, apreciind că aceasta funcţionează în mod ‘injust, incorect şi produce efecte perverse’. Cu toate acestea, ministrul a garantat menţinerea subvenţiilor de către statul britanic ”’pentru a oferi fermierilor timpul necesar să-şi schimbe modelul economic şi să îi ajute să facă investiţiile necesare şi să se pregătească pentru viitor’.
Marea Britanie nu va mai primi ajutoare în baza PAC după ieşirea din Uniunea Europeană, prevăzută a avea loc în luna martie 2019. Autorităţile de la Londra ar dori o perioadă de tranziţie în timpul căreia să fie negociaţi cu Bruxelles-ul termenii ‘divorţului”.
Ministrul britanic al Agriculturii a confirmat că subvenţiile vor fi menţinute ‘timp de aproximativ cinci ani’ după Brexit, adică până în 2024. Michael Gove s-a angajat să menţină valoarea totală a subvenţiilor, dar a avertizat că vor fi revăzute modalităţile de atribuire a subvenţiilor, în special prin plafonarea sumelor maxime care pot fi atribuite exploataţiilor agricole.
Decizia autorităţilor de la Londra de a acorda fermierilor o perioadă mai lungă de tranziţie ar putea determina şi alte sectoare ale economiei britanice să vină cu solicitări similare