Guvernul ceh negociază cu CEZ restructurarea companiei. Statul vrea să dețină mai mult control asupra prețului energiei

18 05. 2022
cez 67584967859403

Statul ceh deţine o participaţie de 70% la cea mai mare companie listată din Europa Centrală.

Coaliţia aflată la guvernare discută despre restructurare de câteva săptămâni, ca parte a eforturilor de a da statului mai mult control asupra preţului energiei, în urma majorării facturilor la utilităţi, conform site-ului Seznam Zpravy, care a informat iniţial despre negocieri.

Miercuri, acţiunile CEZ au urcat cu aproximativ 3%, mai mult decât acţiunile altor companii listate la Bursa de la Praga, iar în ultimul an au crescut cu peste 70%.

CEZ a precizat că discuţiile sunt în stadiu preliminar şi au fost determinate de o serie de probleme care afectează furnizarea de energie, inclusiv războiul din Ucraina, trecerea la energie regenerabilă şi eforturile de a asigura electricitate clienţilor la preţuri convenabile.

„Toate acestea ne-au determinat să ne gândim la o structură internă optimă în viitor”, a declarat un purtător de cuvânt al CEZ, adăugând că discuţiile sunt în stadiu preliminar „astfel încât nimic nu este posibil în prezent”.

În 2018, precedentul Executiv discutase împărţirea companiei în grupuri separate, pentru activele vechi de energie, cum ar fi cărbunele şi reactoarele nucleare, şi noile active, cum sunt regenerabilele. La acel moment, obiectivul era stimularea finanţării construirii de noi reactoare nucleare.

„O restructurare a CEZ este una din opţiunile la care ne gândim”, a afirmat ministrul de Finanţe Zbynek Stanjura, conform Seznam Zpravy.

Ministerul de Finanţe a reiterat pentru Reuters declaraţiile lui Stanjura şi a precizat că opţiunea este analizată, dar instituţia nu face comentarii suplimentare.