Guvernul continuă şi în acest an acordarea de garanţii pentru reabilitarea termică a blocurilor

Guvernul a decis să continue şi în acest an acordarea de garanţii pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor, în limita unui plafon total de garantare de 200 milioane lei.
Economica.net - mar, 13 mart. 2012, 17:22
Guvernul continuă şi în acest an acordarea de garanţii pentru reabilitarea termică a blocurilor

Pentru lucrări de reabilitare structural-arhitecturală a clădirilor de locuit, plafonul de garanţii a fost stabilit la 100 milioane lei.

Decizia a fost luată în şedinţa de marţi a Guvernului.

Conform legii, lucrările la anvelopa clădirilor de locuit sunt finanţate în proporţie de 10% din surse proprii ale proprietarilor beneficiari şi de 90% din credite bancare, care vor putea fi contractate de aceştia cu garanţii guvernamentale şi dobândă subvenţionată.

Garanţiile sunt acordate prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor IMM, fiind valabile inclusiv pentru lucrări de reabilitare termică.

Perioada de rambursare a creditului este de maximum cinci ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, un astfel de credit putând fi contractat atât de către asociaţiile de proprietari, prin hotărârea a minimum 90% dintre membrii asociaţiei de proprietari, cât şi de proprietarii de locuinţe unifamiliale.

Plafoanele maxime ale unui credit sunt echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 1.100 euro/cameră de locuit, pentru credite solicitate de asociaţiile de proprietari, şi echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 4.400 euro pentru clădirea-locuinţă unifamilială.

Dacă lucrările prevăd şi măsuri de reabilitare termică ale imobilului, plafoanele maxime sunt echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 1.850 euro/cameră de locuit, pentru credite solicitate de asociaţiile de proprietari, şi echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 7.400 euro pentru clădirea-locuinţă unifamilială.

Pentru anul 2011, plafonul total al garanţiilor care pot fi emise pentru lucrări de acest tip a fost de 100 milioane lei.

În luna august a anului trecut, Guvernul a extins categoriile de lucrări de reabilitare termică eligibile pentru creditarea cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată, stabilind ca astfel de garanţii şi subvenţii să fie acordate şi pentru credite contractate în vederea lucrărilor de reparare sau de închidere a balcoanelor locuinţelor, cu condiţia ca asociaţiile de proprietari să nu înregistreze mai mult de două rate scadente la utilităţi.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit va retrage, probabil, oferta de 14 miliarde euro pentru Banco BPM, spune şeful gigantului bancar din Italia
UniCredit va retrage, probabil, oferta de 14 miliarde euro pentru Banco BPM, spune şeful gigantului bancar din Italia
Andrea Orcel, a anunţat vineri că banca italiană îşi va retrage probabil oferta pentru rivala mai mică Banco BPM, transmite Reuters. În aprilie, UniCredit obţinuse aprobarea Băncii Centrale......
Iranul a numit un nou șef al serviciilor de informații ale Gardienilor Revoluției, în persoana generalului de brigadă Majid Khadami
Iranul a numit un nou șef al serviciilor de informații ale Gardienilor Revoluției, în persoana generalului de brigadă ...
Iranul a numit un nou șef al serviciilor de informații ale Gardienilor Revoluției, generalul de brigadă Majid Khadami ...
Va rămâne sau nu TVA redusă la achiziția de sisteme fotovoltaice și pompe de căldură?  Ce ar dori partidele – surse
Va rămâne sau nu TVA redusă la achiziția de sisteme fotovoltaice și pompe de căldură?  Ce ar dori partidele – surse
Nu există încă un consens pe cota de TVA pentru susteme fotovoltaice și pompe de căldură de după 1 iulie la nivelul ...
Temperaturi peste medie în iulie, în special în sud-vestul țării
Temperaturi peste medie în iulie, în special în sud-vestul țării
Temperaturile vor fi mai mari decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud-vest, până ...