Guvernul cumpără 1.500 de ventilatoare, 3 milioane de teste rapide pentru Covid-19 şi alte dispozitive medicale de 334,5 milioane de lei

05 11. 2020
coronavirus_74062300_78947500

Update 10 noiembrie E oficial: actul normativ care permite Executivului să facă stocuri de urgenţă medicală a intrat în vigoare. Este vorba despre OUG nr. 194 din 2020, publicată luni, 9 noiembrie, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1049.

Ştirea iniţială din 5 noiembrie

Executivul face stocuri de urgenţă medicală, din cauza creşterii susţinute a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus şi a pacienţilor internaţi la ATI cu forme grave de Covid-19, se arată într-un proiect de OUG obţinut de Economica.net.

Punctul, Guvernul vrea să cumpere:

  • 50 de milioane de măşti chirurgicale;
  • 10 milioane de seringi cu ac;
  • 3 milioane de teste rapide de determinare a antigenului SARS-COV 2;
  • 3.000 de dispozitive concentratoare de oxigen, individuale;
  • 1.500 de ventilatoare pentru ventilaţie noninvazivă;
  • 1.000 de dispozitive de oxigenoterapie umidificată, cu flux crescut (highflow oxigenotherapy devices);
  • 500 de analizoare portabile pentru gaze sangvine și electroliţi;
  • 500 de aspiratoare portabile;
  • 50 de concentratoare de oxigen de mare capacitate, potrivit proiectului de OUG consultat de Economica.net.

Este vorba, mai precis, despre proiectul de ordonanță de urgență pentru completarea Anexei la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 11 din 2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Dispozitivele concentratoare de oxigen vor fi puse la dispoziţia pacienţilor cu forme uşoare şi medii ale bolii Covid-19, inclusiv la domiciliul acestora, pentru susţinerea funcţiilor vitale, potrivit proiectului de act normativ consultat de Economica.net.

Concentratoarele de oxigen de mare capacitate vor fi folosite în spitale, la concentrarea oxigenului din aerul atmosferic, fără să mai fie necesară o sursă adițională de oxigen;

Ventilatoarele pentru ventilația non-invazivă şi dispozitivele de oxigenoterapie umidificată vor fi utilizate atât în Unitățile de Primiri Urgenţe, secţiile de Anestezie Terapie Intensivă, cât şi în celelalte secții ale spitalelor.

Seringile cu ac se vor folosi în administrarea vaccinurilor;

Testele rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 sunt necesare pentru depistarea imediată a noului coronavirus, personalul medical urmând să stabilească, pe baza rezultatului testului, un diagnostic imediat pacienților.