Guvernul dă undă verde capitalizării Poştei Române cu 170 milioane lei. FP ar trebui să vină cu 56 milioane lei pentru a-şi menţine participaţia

Economica.net
09 02. 2018
posta_romana__6545787_42618600

‘Aşteptăm publicarea actului normativ (HG privind capitalizarea Poştei) în Monitorul Oficial, dar, până atunci, aş vrea să marchez acest moment istoric pentru Poşta Română. Cei care au făcut posibilă această investiţie în Poşta Română merită toate aprecierile, atât din partea celor peste 24.000 de angajaţi, cât şi din partea clienţilor şi partenerilor noştri. Este vorba, într-adevăr, de o dublă investiţie în Poşta Română, o investiţie de capital, cu care datoriile noastre către ANAF sunt practic stinse, cât şi o investiţie de încredere în capacitatea Poştei de a redeveni o companie puternică şi profitabilă. În acelaşi timp, remarc susţinerea pe toată linia din partea reprezentanţilor statului român. Nu uităm că această capitalizare a fost prevăzută în bugetul de stat pentru anul 2018, votat de Parlamentul României’, a afirmat, într-un comunicat Elena Petraşcu, directorul general al Poştei Române.

Cele 170 de milioane de lei de la stat vor fi folosite pentur ştergerea datoriilor Poştei către bugetul de stat.

Capitalizarea Poştei cu 170 de milioane de lei este prinsă în buget de câţiva ani, dar guvernul Dăncilă devine primul cabinet care dă curs operaţiunii.

CNPR va convoca, în perioada următoare, Adunarea Generală a Acţionarilor, conform prevederilor legale, pentru definitivarea procesului de capitalizare, ceea ce reprezintă o etapă importantă în demararea propriu-zisă a procesului de majorare a capitalului social.

Statul român deţine 75% din acţiunile Poştei, prin Ministerul Comunicaţiilor. Restul de 25% îi revin Fondului Proprietatea.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Lucian Şova a declarat recent, pentru AGERPRES, că procesul de capitalizare al Poştei Române ar trebui să se încheie în maximum două luni şi că „din partea celor de la Fondul Proprietatea nu mă aştept la nimic bun”.

„(…) Imediat după publicarea acestei Hotărâri de Guvern (privind capitalizarea Poştei – n. r.) se va putea convoca AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor – n. r.) astfel că, în cel mai scurt timp, cei 170 de milioane de lei care deja sunt puşi în bugetul de stat să poată fi folosiţi pentru achitarea datoriilor pe care le are la ANAF şi să poată să înceapă un proces de modernizare mai sustenabil, având în vedere faptul că în această perioadă care a trecut Poşta Română plăteşte aproape 3 milioane de euro pe lună rate la datoria ANAF. Aceşti bani îi va putea folosi pentru modernizare, dotare, activităţi curente (…) Cei de la Fondul Proprietatea, după ce ne-au contestat în justiţie şi au pierdut pe toată linia, au făcut şi ei un gest de responsabilitate: au renunţat la ultima acţiune în justiţie, la recurs privind contestarea schimbărilor făcute în Consiliul de Administraţie. Nu mă aştept la nimic bun de la ei şi trebuie să fim pregătiţi pentru ce-i mai rău, dar, cu paşii legali care se impun, capitalizarea Poştei Române ar trebui să se întâmple în maximum două luni”, a explicat Şova, la evenimentul de predare – primire mandatului de ministru.

Fondul Proprietatea (FP) a dat în judecată compania „Poşta Română”, în luna octombrie a anului trecut, pentru că schimbase trei membri ai Consiliului de Administraţie, dar CNPR a câştigat în instanţă procesul cu acţionarul său minoritar.

„Poşta Română are doi acţionari: Statul, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor – cu 75%, şi 25% Fondul Proprietatea. Unul dintre cei doi acţionari este responsabil şi vrea binele companiei. Vrea ca Poşta Română să fie performantă şi stabilă, atât pentru clienţii noştri, cât şi pentru angajaţi (…) Opoziţia la capitalizare nu are practic niciun sens. Banii pentru capitalizare au o destinaţie clară: plata datoriilor către ANAF – datorii acumulate de companie în urma unor amenzi aplicate de Consiliul Concurenţei”, a spus Elena Petraşcu, directorul interimar al Poştei, într-un interviu publicat, joi, de Agerpres.

Ministerul Comunicaţiilor anunţa, într-un comunicat din 13 decembrie 2017, că Fondul contestase schimbarea membrilor CA, deşi niciunul dintre cei înlocuiţi nu era din partea FP. De asemenea, reprezentanţii ministerului de resort au afirmat atunci că Fondul Proprietatea obstrucţionează capitalizarea Poştei Române, singura alternativă înaintată de acţionarul minoritar pentru salvarea operatorului naţional poştal fiind declararea insolvenţei companiei.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. La ora actuală, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Poşfa Română este cel mai mare operator de poştă şi curierat din România şi, totodată, unul dintre cei mai mari angajatori.