Guvernul turc va impune restricții limitate de circulație pentru a stopa răspândirea coronavirusului

Turcia va impune la nivel naţional, pentru următoarele câteva săptămâni, restricţii de circulaţie limitate menite să stăvilească răspândirea noului tip de coronavirus, dată fiind creşterea constantă a numărului de contaminări în timpul ultimelor două săptămâni, informează joi dpa, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 18 iun. 2020, 17:43
Guvernul turc va impune restricții limitate de circulație pentru a stopa răspândirea coronavirusului

Prima restricţie de circulaţie, pentru o perioadă de şase ore, va fi impusă sâmbătă în toate cele 81 de oraşe ale ţării, pe durata examenelor de intrare la liceu, a anunţat joi agenţia de presă Anadolu, citând Ministerul de Interne.

Restricţia de circulaţie va intra în vigoare la orele locale 09:00 până la orele 15:00 (06:00 până la 12:00 GMT), sâmbătă.

Ministrul turc al sănătăţii Fahrettin Koca a declarat miercuri seara că restricţia de circulaţie este menită să evite formările de mulţimi atunci când oamenii vor veni şi pleca de la examene.

A doua restricţie de circulaţie va fi impusă pe 27 şi 28 iunie, perioadă ce va coincide cu examenul de intrare la universitate, tot pentru o perioadă de şase ore.

Vor fi exceptaţi de la interdicţia de circulaţie cei care îi vor însoţi pe candidaţi la centrele de examene, precum şi oamenii care şi-au cumpărat deja bilet pentru o călătorie intercity.

Supermarketurile şi brutăriile vor rămâne deschise.

Turcia a optat de mai multe ori pentru restricţii de circulaţie în timpul weekendurilor în unele provincii şi o singură dată la nivel naţional de când a fost raportat primul caz de contaminare, pe 11 martie. Cel mai recent, restricţii de circulaţie din timpul weekendului au fost impuse în urmă cu două săptămâni.

Turcia a înregistrat până acum mai mult de 182.000 de cazuri de contaminare şi 4.861 de decese de COVID-19.

Ţara şi-a relaxat restricţiile la începutul acestei luni, redeschizând cafenele, parcuri şi muzee şi reluând zborurile interne şi internaţionale.

Guvernul a spus că nu preconizează ale restricţii de circulaţie, însă a atenţionat asupra posibilităţii de a reimpune unele măsuri după ce numărul de contaminări aproape s-a dublat, ajungând la circa 1.500 pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...