Guvernul de la Atena alocă 2 miliarde de euro pentru a combate efectele crizei generate de pandemia de gripă și interzice concedierile
Astfel, printre principalele măsuri se află plata a 800 de euro, în luna aprilie, pentru aproape jumătate de milion de angajaţi care nu pot merge la muncă deoarece angajatorii lor au fost obligaţi să tragă provizoriu obloanele „din ordin de stat”.
Guvernul interzice, în plus, magazinelor şi unităţilor care au trebuit să se închidă să nu concedieze angajaţii. Orice disponibilizare va fi considerată nulă, a declarat ministrul Muncii, Yannis Vrutsis.
Pentru a contracara impactul economic, statul va oferi companiilor afectate ajutoare pentru îmbunătăţirea lichidităţilor şi amânări la plata impozitelor şi taxelor timp de patru luni.
Toate produsele relevante în această criză, precum măştile, mănuşile şi produsele antiseptice vor avea un TVA redus de 6%, în loc de 24% în mod normal.
Guvernul estimează că această criză provocată de coronavirus va avea un impact mare pentru o economie care abia reuşea să îşi revină şi, în loc de o creştere a Produsului Intern Brut de 2,8 % prevăzută iniţial pentru acesta an, se aşteaptă o creştere zero.
În Grecia a fost instalat de câteva zile un regim sever, care interzice activitatea în toate centrele de agrement, inclusiv pe plajele organizate, precum şi în cafenele, cinematografe şi teatre. De asemenea, vor fi închise de la finele săptămânii toate marile centre comerciale.
De miercuri au fost închise magazinele mici, cu excepţia celor de alimentaţie şi alte servicii considerate necesare pentru aprovizionarea populaţiei, precum staţiile de carburanţi, farmaciile, băncile şi atelierele mecanice.