Guvernul de la Berlin avertizează Lufthansa că plata bonusurilor pentru anii 2021 și 2022 ar încălca acordul privind ajutorul de stat pe care l-a primit compania
Bonusul nu poate fi acumulat şi plătit la o dată ulterioară, a informat purtătorul de cuvânt, precizând că autorităţile sunt în negocieri cu Lufthansa.
Marţi, publicaţia germană Handelsblatt anunţa că fiecare membru al board-ului Lufthansa va primi ca bonus câteva milioane de euro pentru 2021 şi 2022. În acea perioadă au fost interzise plăţile bonusurilor şi dividendelor.
Fondul de stabilizare economică al Guvernului Germaniei a salvat Lufthansa de la faliment în timpul pandemiei cu un pachet de sprijin în valoare totală de 9 miliarde de euro. În septembrie, autorităţile de la Berlin au vândut toate acţiunile pe care le mai deţineau la Lufthansa.
Consiliul de supervizare al Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a aprobat plăţile la o reuniune care a avut loc la începutul acestei luni. Totuşi, unii reprezentanţi ai angajaţilor au votat contra plăţilor, deoarece ar încălca condiţiile pachetului de salvare, susţine Handelsblatt, citând surse din companie.
Un purtător de cuvânt al Lufthansa a declarat pentru Handelsblatt că banii nu vor fi plătiţi până în 2025, cu condiţia ca totul să meargă bine până atunci, ceea ce înseamnă că plăţile nu vor fi retroactive, ci parte a unui bonus pe termen lung.
La fel ca restul transportatorilor aerieni, Lufthansa suferă de pe urma unei penurii de angajaţi, după ce numeroşi salariaţi ai companiilor aeriene au părăsit definitiv sectorul după pandemie. Chiar şi Lufthansa a eliminat 30.000 de posturi între 2020 şi 2021, din cauza crizei provocate de pandemie.
În prezent, grupul german, care pe lângă Lufthansa deţine şi companiile Austrian, Swiss, Eurowings şi Brussels Airlines, profită de o relansare puternică a traficului aerian şi în doilea trimestru al acestui an a realizat primul său profit trimestrial din ultimii doi ani.