Guvernul de la Londra pregătește o lege prin care să fie asigurate servicii minime în cazul grevelor, în condițiile în care țara este zguduită de proteste

Guvernul britanic a confirmat joi că pregăteşte o lege ce vizează să impună asigurarea unui serviciu minim în mai multe sectoare din economie pentru a contracara consecinţele grevelor, într-o perioadă în care în ţară au loc multiple mişcări sociale într-un context de inflaţie ridicată, transmit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 05 ian. 2023, 19:58
Guvernul de la Londra pregătește o lege prin care să fie asigurate servicii minime în cazul grevelor, în condițiile în care țara este zguduită de proteste

„Trebuie să existe un nivel minim de securitate pe care populaţia să poată conta, chiar şi în caz de grevă, mai ales în sectorul de sănătate”, a declarat pe mai multe media ministrul pentru Întreprinderi, Grant Shapps (foto).

„Celelalte economii moderne europene au toate niveluri de securitate minimă (…) şi le vom introduce şi noi acum în lege”, a adăugat el.

Necesitatea unui serviciu minim „se va aplica în numeroase sectoare diferite ale economiei”, a mai spus Shapps, potrivit căruia proiectul de lege va fi prezentat ‘rapid’ în parlament.

Marea Britanie este zguduită de numeroase greve în ultimele luni, mai ales la căile ferate. Asistente medicale, paramedici, personal al poliţiei de frontieră şi lucrători poştali au intrat şi ei în grevă, nemulţumiţi de inflaţia care a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani şi a atins 10,7% în noiembrie. Angajaţi din alte sectoare votează în prezent pentru acţiuni similare viitoare.

În faţa acestor mişcări, Guvernul a adoptat un ton ferm, refuzând creşterile salariale cerute în sectorul public şi chemând armata în ajutor pentru a compensa absenţa greviştilor.

Prim-ministrul Rishi Sunak a promis înaintea sărbătorilor de sfârşit de an că va institui „noi legi dure” pentru a lupta împotriva consecinţelor grevelor.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...