Guvernul de la Paris dorește ca prin susținerea industriei auto interne să impulsioneze creșterea vânzărilor de „autoturisme verzi”

Economica.net
18 05. 2020
bruno_le_maire_8485947784_04056000

Similar concurenţilor săi, Renault şi-a suspendat activitatea în majoritatea ţărilor în cursul lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus. În prezent, are loc o repornire graduală la anumite facilităţi europene, în timp ce mai multe uzine au reluat deja activitatea în Rusia, România, Portugalia şi Spania.

Dar cererea era deja slabă chiar înainte de izbucnirea epidemiei, ceea ce a exacerbat dificultăţile financiare ale producătorilor auto şi ale furnizorilor lor.

Le Maire, care vineri a avut o nouă întâlnire cu directorii din industria auto franceză, a declarat la postul de radio France Info că Executivul vrea să folosească orice pachet de sprijin sau schemă de subvenţionare pentru a încuraja trecerea la maşini mai puţin poluante.

„Voi anunţa un plan de sprijin pentru a stimula consumul, pentru a ajuta la transformarea spre un model mai sustenabil, un sprijin special fiind acordat maşinilor care emit mai puţin dioxid de carbon CO2”, a declarat Le Maire.

Acesta a explicat că vehiculele electrice sunt prea scumpe pentru multe gospodării, dar nu a dat amănunte privind tipul de măsuri avute în vedere pentru majorarea vânzărilor de maşini cu emisii scăzute.

Situaţia Renault este în atenţia Guvernului, în condiţiile în are statul francez este cel mai mare acţionar, cu o participaţie de 15%.

Luna trecută, Comisia Europeană a aprobat un împrumut de cinci miliarde de euro garantat de statul francez pentru Renault, un ajutor destinat să limiteze impactul economic al pandemiei de coronavirus.

„Aceste garanţii de împrumut vor ajuta grupul Renault să obţină lichiditatea de care are urgentă nevoie. Renault este un important producător auto european, cu peste 73.000 de angajaţi în Europa. Am cooperat îndeaproape cu Franţa pentru a ne asigura că acest sprijin poate fi introdus cât mai rapid posibil, în linie cu normele UE”, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.