Guvernul despăgubeşte fermieri afectaţi de secetă şi reduce tariful la apa folosită în irigaţii

Economica.net
24 07. 2012
seceta_16025300

El a arătat că reducerea tarifului la irigaţii va permite creşterea suprafaţei irigate cu cel puţin 35.000 hectare.

Despăgubirile vor fi acordate, după încheierea campaniei de recoltat, pentru întreprinderile mici şi mijlocii a căror producţie a fost afectată cu cel puţin 30%, veniturile acestora urmând să fie compensate, raportat la anii trecuţi, cu 80% din pierderea înregistrată în acest an din cauza secetei, precum şi pentru fermierii care nu se încadrează în categoria IMM-urilor, aceştia urmând să beneficieze de un ajutor individual de 7.500 euro.

„Am fost de acord să se solicite Comisiei Europene acordarea de plăţi în avans de până la 50% din valoarea plăţilor directe pentru agricultură în 2012, începând cu 16 octombrie”, a adăugat Ponta.

Premierul a precizat totodată că susţine un TVA de 9% pentru produsele agro-alimentare, începând cu anul viitor.

„Susţin ideea unui TVA diferenţiat, de 24% din care 9% să fie reţinut pentru bugetul de stat şi 15% să fie rambursat producătorului în măsura în care prezintă facturi şi toate operaţiunile sunt înregistrate fiscal”, a spus Ponta.

Potrivit premierului, efectele estimate de Guvern ca urmare a introducerii TVA de 9% la produsele agro-alimentare sunt atât scăderea preţurilor, cât şi combaterea evaziunii fiscale.