Guvernul din Bulgaria vrea să vândă 49% din compania de poştă, sindicatele se opun

Economica.net
11 09. 2013
bulgarian_flag_43295500_68195000

Confederaţia Sindicatelor Libere din Bulgaria cere ca săptămâna viitoare să fie aprobat un plan de stabilizare a companiei de poştă, iar salariile angajaţilor să fie majorate cu 10%.

Plamen Dimitrov, preşedintele Confederaţiei, şi-a exprimat miercuri îngrijorarea în legătură cu situaţia Poştei şi a viitorului acesteia.

„Am primit asigurări în privinţa finanţării Poştei Bulgare, dar planul de a căuta un investitor strategic este inacceptabil”, a spus Dimitrov, comentând discuţiile cu ministrul Transporturilor, Danail Papazov, de la începutul acestei luni.

Papazov a anunţat pe 3 septembrie că ar trebui găsit un investitor strategic la Poşta Bulgară până la sfârşitul acestei luni, care să cumpere 49% din companie.

Ministrul a arătat că Poşta are nevoie de un management eficient şi profesionist şi, dacă va fi necesar, vor fi atraşi manageri străini, dar fără schimbarea dreptului de proprietate asupra operatorului.

Dimitrov a spus însă că o finanţare de 12,5 milioane de leva pe an (6,2 milioane euro), combinată cu politici corecte de management şi dialog cu sindicatele vor ajuta compania să îşi revină.

Sindicalistul a insistat că Ministerul Transporturilor trebuie să renunţe la planul de găsire a unui partener strategic pentru operatorul poştal, iar premierul Plamen Oreşarski să găsească o formulă pentru asigurarea unei finanţări iniţiale de cel puţin 5-7 milioane de leva.

Dacă aceste revendicări nu vor fi satisfăcute, Confederaţia va organiza un protest în care circa 1.200-1.500 de angajaţi ai Poştei vor protesta la Sofia pe 25 septembrie.

Poşta Bulgară a înregistrat în primul semestru pierderi de 6,3 milioane de leva (3,15 milioane euro), în creştere de la 5,7 milioane leva în urmă cu un an.

În acelaşi timp, veniturile companiei s-au redus cu 3%, la 63 milioane de leva (31,5 milioane euro).

Salariul mediu brut de la Poşta Bulgară este de 503 leva (251,5 euro), iar circa o treime dintre cei 12.000 de angajaţi au fost trecuţi la program redus de lucru.