Guvernul din Grecia a aprobat economii de circa 10 miliarde de euro
Creditorii internaţionali cer Greciei economii de aproximativ 11,5 miliarde de euro în următorii doi ani, parte a celui de-al doilea pachet de ajutor financiar acordat ţării.
Noile economii ating mai multe domenii sensibile politic, precum reducerea pensiilor, beneficiilor, cheltuielilor de sănătate şi posibil noi tăieri de salarii pentru angajaţii publici.
Posibilitatea extinderii vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani este, de asemenea, analizată. Adoptarea acestei măsuri ar economisi peste 1 miliard de euro pe an.
Cei trei lideri politici, premierul Antonis Samaras, şeful PASOK, Evangelos Venizelos, şi preşedintele Stângii Democrate, Fotis Kouvelis, au rezerve referitor la sursa economiilor de 1,5 miliarde de euro ce trebuie încă identificate, potrivit Kathimerini.
Printre măsurile posibile se numără reducerea „salariilor speciale” din sectorul public, plătite în cea mai mare parte forţelor de securitate. Samaras nu ar vrea scăderea acestor salarii, care ar economisi doar 200 de milioane de euro pe an. Surse apropiate situaţiei afirmă că Venizelos vrea evitarea unei reduceri puternice a pensiilor.
Ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, a informat reprezentanţii creditorilor internaţionali asupra măsurilor decise şi a sugerat că unele propuneri ar putea fi aplicate chiar din acest an. Potrivit unor surse citate de cotidianul elen, reprezentanţii creditorilor au afirmat că în acest an nu vor fi necesare măsuri de austeritate suplimentare faţă de cele convenite.