Guvernul discută miercuri amânarea aplicării legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

Economica.net
22 12. 2015
guvern_palat_victoria_66658400_11023400_49332400_96829900_71687600_09427600

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, pe lista cu acte normative care ar putea intra în discuţie, miercuri, în şedinţa de Guvern, figurează un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, scrie Mediafax.

O altă OUG care ar putea fi aprobată de Guvern se referă la prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

La capitolul proiecte de hotărâre, pe agenda Cabinetului Cioloş se află un proiect privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2015, pentru premierea sportivelor şi a colectivului tehnic, care au obţinut locul III la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, Senioare, desfăşurat în Danemarca.

Un alt proiect de hotărâre se referă la modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Pe lista cu acte normative se găseşte un proiect privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar.

La capitolul bugete de venituri şi cheltuieli, Guvernul ar putea discuta un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Societăţii Naţionale ”Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu – Constanţa”-S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor; proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului pe anul 2015.