Guvernul discută miercuri înăsprirea pedepselor pentru date false în cazul companiilor autorizate în domeniul biocidelor

Economica.net
10 05. 2016
big_original_sedinta_67220300

Potrivit unui comunicat al Executivului, remis Agerpres, hotărârea de guvern modifică legislaţia referitoare stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri de punerea în aplicare a reglementărilor europene care vizează punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide.

Tot în şedinţa de miercuri Executivul ar putea adopta un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Conform unor surse oficiale, modificarea va permite organizarea unor referendumuri locale concomitent cu alegerile locale din luna iunie a acestui an.

Tot miercuri, Executivul are pe ordinea de zi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind aplicarea, în perioada 2013-2018, a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în baza planurilor de disponibilizare.

În şedinţa săptămânală se va discuta, de asemenea, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, dar şi o altă ordonanţă de urgenţă referitoare la aprobarea schemelor de plăţi în agricultură în perioada 2015-2020, pentru modificarea legii privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi pentru înfiinţarea funcţiei de ataşat agricol.

De asemenea, Executivul ar putea aproba şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, dar şi un proiect de hotărâre privind declararea zonei naturale ”Acumulare Văcăreşti” ca parc natural şi instituirea regimului de arie naturală protejată.