Guvernul discută miercuri variante de lucru ale legii salarizării bugetarilor

Executivul va avea în şedinţa de miercuri o primă discuţie asupra proiectului de lege privind salarizarea bugetarilor, după cum anunţa la începutul acestei săptămâni premierul Dacian Cioloş, el explicând că se află în lucru două variante, anunţă Agerpres.
Economica.net - mar, 05 apr. 2016, 18:07
Guvernul discută miercuri variante de lucru ale legii salarizării bugetarilor

‘Avem o dată soluţia aceasta a mobilizării resurselor bugetare până în 2020, limitate aşa cum sunt, şi să vedem ce putem face cu ele şi să gândim o lege pe patru ani pornind de la un nivel de salariu minim şi de acolo în sus să vedem ce şi unde putem reechilibra lucrurile sau o altă abordare la care ne gândim la fel foarte serios. În măsura în care considerăm că nu putem pune pe masă un proiect de lege al salarizării bugetare realist multianual, cu şanse de aplicare, să vedem ce putem face în anul care vine cu resursele pe care ştim că le putem mobiliza prin proiectul de buget pe care îl vom propune şi să venim cel puţin cu această primă fază a reechilibrării, urmând să gândească viitorul Guvern, viitorul Parlament, în funcţie de ce îşi asumă şi din punct de vedere al politicii bugetare, o continuare a acestei abordări’, preciza prim-ministrul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis marţi AGERPRES, pe agenda şedinţei săptămânale de Guvern se mai află un proiect de hotărâre privind relocarea refugiaţilor în România, dar şi o ordonanţă referitoare la stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale.

De asemenea, Executivul ar putea decide noi revocări şi numiri la nivelul prefecţilor şi subprefecţilor.

Confederaţia Naţională Sindicală ‘Cartel Alfa’ solicită marţi guvernanţilor, într-o scrisoare publică, finalizarea discuţiilor cu partenerii sociali referitoare la mecanismul creşterii salariului minim pe economie, salarizarea bugetarilor şi legislaţia privind negocierea contractelor colective de muncă, în vederea evitării unor acţiuni de protest.

‘Vă solicităm în numele celor care vor să trăiască decent din munca lor şi nu ca asistaţi social, să depuneţi efortul de a reveni asupra unei gândiri ce nu asigură viitorul acestei ţări, a celor care au hotărât să trăiască aici, dar la un nivel european.Vă solicităm să definitivaţi discuţiile cu partenerii sociali pentru a rezolva problemele legate de:mecanismul creşterii salariului minim pe economie, salarizarea bugetarilor, legislaţia care se referă la negocierea contractelor colective de muncă, activarea dialogului social la un nivel demn de un stat european’, se arată într-o scrisoare deschisă adresată premierului şi membrilor Guvernului României.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...