Guvernul Draghi a adoptat un plan de 40 de miliarde de euro pentru ajutarea economiei Italiei

Guvernul italian a adoptat joi un nou pachet de măsuri de ajutor în valoare de 40 de miliarde de euro pentru a combate ravagiile create de criza coronavirusului în economie şi pentru a susţine afacerile şi gospodăriile, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 20 mai 2021, 21:53
Guvernul Draghi a adoptat un plan de 40 de miliarde de euro pentru ajutarea economiei Italiei

Peste 15 miliarde de euro vor fi consacrate societăţilor şi antreprenorilor pe cont propriu aflaţi în dificultate, care au pierdut cel puţin 30% din încasări în 2020 ca urmare a crizei economice declanşate pe fondul pandemiei.

„Acum trebuie accelerate şi reformele pentru a susţine redresarea”, a comentat Carlo Bonomi, preşedintele principalei organizaţii patronale din Italia, Confindustria.

Sectorul turismului, lovit dur de restricţiile care au vizat frânarea pandemiei, va beneficia de ajutoare de peste 3 miliarde de euro pentru relansarea activităţii.

Din 26 aprilie, guvernul de la Roma a început o ridicare progresivă a restricţiilor anti-COVID-19, mai ales cu deschiderea restaurantelor, a cinematografelor şi sălilor de concerte. O parte din noile măsuri de ajutor anunţate va fi consacrată domeniilor care rămân închise, cum sunt sălile de jocuri sau discotecile.

Fondurile adoptate joi se adaugă celor 32 de miliarde de euro deblocate în ianuarie, la precedenta rectificare bugetară, şi care au mers către sectoarele economice „sinistrate” în urma pandemiei.

De la începutul pandemiei, Italia a mobilizat peste 130 de miliarde de euro pentru relansarea sectoarelor economice unde activităţile au fost suspendate în timpul lockdown-urilor.

În paralel, guvernul lui Mario Draghi a trebuit să revizuiască previziunile privind deficitul bugetar pe anul în curs la 11,8% din PIB, faţă de 9,5% în 2020. Totodată, datoria publică ar urma să crească la 159,8% din PIB în acest an, a doua rată cea mai ridicată din zona euro, după Grecia.

Şocul generat de pandemie în economia italiană a fost dur anul trecut: PIB-ul a scăzut cu 8,9%, cea mai gravă recesiune după al doilea război mondial.

Pentru 2021, Italia mizează pe o creştere a PIB cu 4,5%, cu integrarea efectului măsurilor de relansare prevăzute în planul de investiţii de 222,1 miliarde de euro, finanţat în mare parte din fonduri europene.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...