Guvernul elimină obligaţia comercianţilor de bijuterii de a obţine la autorizare avizul patronatului

Guvernul a eliminat obligaţia impusă firmelor şi persoanelor fizice care solicită autorizaţii pentru fabricarea, prelucrarea şi comercializarea metalelor şi pietrelor preţioase de a obţine în prealabil şi un aviz privind dotarea sediilor şi calificarea personalului din partea organizaţiei patronale.
Economica.net - vin, 04 mai 2012, 16:52
Guvernul elimină obligaţia comercianţilor de bijuterii de a obţine la autorizare avizul patronatului

Obligaţia impusă până în prezent în acest sens a fost eliminată printr-o hotărâre aprobată recent de Executiv.
Modificarea este argumentată de Guvern prin faptul că această obligaţie încalcă Directiva UE care stabileşte că exercitarea unei activităţi nu poate fi condiţionată de intervenţia directă sau indirectă a operatorilor concurenţi, inclusiv în cadrul organismelor consultative.

Conform legii, operaţiunile cu metale preţioase, cu aliajele acestora şi cu pietre preţioase, efectuate de persoane fizice sau juridice ca activităţi permanente ori profesionale, sunt autorizate pe perioadă nedeterminată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Autorizaţii sunt emise pentru fabricarea, producerea, prelucrarea, vânzarea, cumpărarea, tranzacţionarea ori păstrarea în depozit metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, inclusiv bijuterii.

Astfel de autorizaţii sunt eliberate şi pentru introducerea sau scoaterea în/din ţară de metale preţioase şi bijuterii, precum şi pentru marcarea bijuteriilor şi utilizarea în interes industrial a metalelor preţioase şi a aliajelor acestora.

Normele legale aplicate până în prezent stabileau că la cererea de autorizare adresată ANPC, persoana fizică şi cea juridică trebuie să anexeze şi avizul eliberat de organizaţiile patronale legal constituite, care să ateste că sediile secundare sunt organizate şi dotate corespunzător specificaţiilor operaţiunilor desfăşurate şi, după caz, că personalul utilizat este calificat profesional în domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Lege nouă pentru gaze – Cum se pregăteşte UE pentru iarnă
Lege nouă pentru gaze – Cum se pregăteşte UE pentru iarnă
Parlamentul European şi-a dat girul marţi pentru un text de lege care are drept scop să abordeze speculaţiile de pe piaţa gazelor şi să reducă preţurile, prin introducerea unei mai mari......
4 canadieni arestați pentru tentativă de formare a unei miliții, care voia să preia controlul asupra unui teritoriu din Quebec
4 canadieni arestați pentru tentativă de formare a unei miliții, care voia să preia controlul asupra unui teritoriu din ...
Patru canadieni, printre care și militari, au fost arestați pentru tentativă de formare a unei miliții cu scopul de a ...
Brazilia și India solicită locuri de membri permanenți în Consiliul de Securitate al ONU
Brazilia și India solicită locuri de membri permanenți în Consiliul de Securitate al ONU
Brazilia și India au solicitat marți locuri de membri permanenți în Consiliul de Securitate al ONU, într-o declarație ...
Rusia și Ucraina se atacă reciproc cu drone. 4 morți și 7 răniți noaptea trecută
Rusia și Ucraina se atacă reciproc cu drone. 4 morți și 7 răniți noaptea trecută
Un atac cu drone ucrainene a făcut trei morți, printre care un soldat al gărzii naționale, în orașul rus Kursk, lângă ...