Guvernul face un fond de creditare pentru micii fermieri. Două bănci s-au calificat

Economica.net
19 03. 2014
agricultura_25540900_80626300_03214600_60432700_18648700

‘Avem o ordonanţă prin care creăm un fond de creditare pentru micii fermieri. Vreau să vă pun că licitaţia pentru această ordonanţă este în faza finală, s-au calificat două bănci. Aceste două bănci vor administra anumite fonduri pe care Ministerul Agriculturii le pune la dispoziţie în condiţiile care au fost licitate şi anume: perioadă de graţie de trei ani, durata creditului nu mai este de şase ani este de zece ani iar dobânda este stabilită prin negociere directă cu ministerul în condiţii mult mai avantajoase decât până acum’, a declarat Daniel Constantin, prezent la AgroZoone, un eveniment dedicat transportului şi logisticii în agricultură şi zootehnie.

Ministrul Agriculturii a explicat că acesta va fi un fond de microcreditare pentru fermierii mici şi care nu au posibilitatea să obţină un credit în mod direct sau să garanteze un credit în mod direct.