Guvernul francez a demisionat

Economica.net
25 08. 2014
franta_1_41659800_52286100_21955100

‘Componenţa (noului guvern) va fi anunţată mâine’ (marţi), a informat Hollande într-un scurt comunicat de presă difuzat după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, miniştrii economiei, Arnaud Montebourg, şi al educaţiei, Benoit Hamon, au criticat public politica executivului de la Paris. ‘Şeful statului i-a cerut (lui Valls) să alcătuiască o echipă coerentă cu orientările pe care chiar el le-a definit pentru ţara noastră’, se mai scrie în comunicat, potrivit AFP.

Demisia guvernului vine după ce ministrul economiei, de stânga, a făcut apel la adoptarea de noi politici economice şi a pus sub semnul întrebării ceea ce el a calificat drept ‘obsesia’ Germaniei faţă de rigoarea bugetară. De altfel, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul francez Le Monde, Arnaud Montebourg a spus că este nevoie ‘să se ridice tonul’ la Germania ‘prinsă în capcana politicii de austeritate’, apreciind că Franţa, unde creşterea întârzie să prindă avânt, nu mai poate aştepta ca ‘lucrurile să vină de la sine’.

‘Trebuie să ridicăm tonul. Germania este prinsă în capcană de politica de austeritate pe care ea a impus-o întregii Europe’, a declarat ministrul socialist. ‘Când spun Germania, vreau să vorbesc despre dreapta germană care o sprijină pe Angela Merkel. Franţa nu vrea să se alinieze la axiomele ideologice ale dreptei germane’, a continuat Montebourg, în interviu, cunoscut pentru luările sale de poziţie tranşante ce suscită uneori polemici.

Într-o primă reacţie la declaraţiile de sâmbătă ale lui Montebourg, Hollande a încercat duminică să se arate împăciuitor şi şi-a reiterat dorinţa de a-şi convinge partenerii europeni să opereze modificări în politica economică, ‘acordând prioritate creşterii’.

Însă lui Arnaud Montebourg i-a ţinut imediat isonul Benoit Hamon, care, tot prin intermediul unui interviu acordat presei franceze, i-a cerut preşedintelui Francois Hollande să modifice politica economică în sensul reactivării cererii, prin sporirea puterii de achiziţie a populaţiei, în detrimentul politicii de reducere a cheltuielilor, şi să blocheze demersurile cancelarului german Angela Merkel de a stabili politica europeană în domeniul economic. Merkel nu poate continua să fie cea care dă tonul politicilor europene, a spus Hamon, într-un interviu publicat duminică în Le Parisien, adăugând că: ‘Germania îşi vede de propriile interese, nu de cele ale Europei’.

Aceste declaraţii au loc după răspunsul negativ oferit de Berlin apelului preşedintelui francez Francois Hollande pentru o eventuală reorientare a politicilor europene în favoarea creşterii şi locurilor de muncă. Pe de altă parte, dorinţa de ‘ridicare a tonului’ a lui Montebourg se afla în disonanţă cu cea de detensionare afişată de Hollande pe această temă, în contextul în care şeful statului francez declarase săptămâna trecută că nu vrea o ‘confruntare directă’ cu Berlinul.