Guvernul francez impune noi restricții și suplimentează numărul polițiștilor de pe străzi după trei nopți de manifestații violente (Video)

30 06. 2023
Franta

Preşedintele Emmanuel Macron a plecat de la summitul european desfăşurat la Bruxelles fără a mai susţine o conferinţă de presă, pentru a conduce celula ministerială de criză.

După această reuniune, şefa Guvernului, Elisabeth Borne, a anunţat desfăşurarea de forţe mobile suplimentare şi a blindatelor jandarmeriei pentru a stăpâni violenţele care au loc de trei nopţi în numeroase oraşe din Franţa.

„Evenimentele de mare amploare” vor fi anulate în toată ţara, pentru a avea mai multe forţe de ordine disponibile. De asemenea, autobuzele şi tramvaiele, adesea atacate de manifestanţii violenţi, nu mai circulă începând de la ora locală 21:00.

Preşedintele Macron a acuzat reţelele de socializare că alimentează această violenţă, astfel că a fost convocată vineri după-amiază o reuniune a guvernului cu reprezentaţii acestora pentru a le atrage atenţia asupra responsabilităţii ce le revine. Şeful statului a menţionat în special Snapchat şi TikTok, platforme pe care se organizează „adunări violente”.

Guvernul francez va consolida şi controalele vamale pentru a opri intrarea în ţară a produselor pirotehnice, iar ministrul Justiţiei Eric Dupond-Moretti a emis un ordin ce interzice ieşirile minorilor pe timpul nopţii, le-a cerut părinţilor să-şi îndeplinească obligaţiile legale, riscând în caz contrar sancţiuni, şi a luat măsuri pentru „consolidarea audierilor imediate” ale persoanelor violente deferite instanţelor.

Adolescentul ucis, pe nume Nahel, în vârstă de 17 ani şi cu un cazier încărcat, a fost oprit de poliţişti la un control rutier la Nanterre, în regiunea pariziană. Neavând permis de conducere, el a încercat să se sustragă controlului şi a fost împuşcat de un poliţist, care acum este cercetat penal.