Guvernul francez promite că nu va mări taxele, chiar dacă recesiunea va fi mai grea decât se aștepta
Franţa, a doua economie a zonei euro, ar urma să se contracteze anul acesta cu 11%, faţă de un declin de 8% previzionat în aprilie şi faţă de o scădere de 9% prognozată de analişti.
„În prezent, avem unul din cele mai ridicate sisteme de impozitare din rândul economiilor dezvoltate, deci este logic să nu sporim presiunile asupra francezilor. Da, datoria trebuie achitată, dar nu prin majorarea taxelor – ci prin stimularea creşterii economice”, a declarat Le Maire, la postul francez de radio RTL.
Acesta mizează pe planurile de susţinere a diferitelor sectoare afectate de criză (turism, auto, aeronautică etc.) şi pe planul de relansare care urmează să fie anunţat în septembrie.
„Luăm toate măsurile în toate sectoarele”, a dat asigurări Bruno Le Maire, citând şi viitorul plan pentru start-up-urile din tehnologie „pentru ca acestea să nu fie preluate unul după altul de giganţii din sectorul digital”.
Ministrul de Finanţe a afirmat: „Am fost loviţi puternic de virus, am luat măsuri eficiente pentru a proteja sănătatea francezilor, dar economia, practic, s-a oprit timp de trei luni”.
Marţi, s-au redeschis aproximativ 300.000 de cafenele, baruri şi restaurante, iar Le Maire a declarat că acestea vor beneficia în continuare de facilităţile incluse în fondul guvernamental de solidaritate, până la finele anului.
„Trebuie să continuăm transformarea economiei franceze. Este sigur că nu prin schimbarea direcţiei vom avea rezultate bune”, a explicat ministrul de Finanţe.
Franţa este una dintre ţările europene cel mai afectate de pandemie, înregistrând până acum 189.348 de cazuri şi 28.836 de decese.