Guvernul german, acuzat că a falsificat un raport privind sărăcia

Economica.net
06 03. 2013
steag_germania_39664800

Acest „raport referitor la relaţia dintre sărăcie şi bogăţie în Germania” în perioada 2007-2012, al patrulea de acest tip întocmit din 2001 şi până în prezent, relevă o evoluţie pozitivă a veniturilor gospodăriilor, o consecinţă a unei pieţe a muncii înfloritoare în cadrul primei economii europene. De asemenea, rata brută a şomajului a scăzut de la 9% în 2007 la 6,8% în 2012.

Cei care au profitat de aceste evoluţii sunt cei 40% cei mai săraci germani, se arată în raport, care are la bază date furnizate de Institutul de cercetare DIW. Numărul beneficiarilor de ajutoare de la stat a scăzut în perioada respectivă, potrivit documentului.

„Cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat ministrul Muncii Ursula von der Leyen, care a prezentat raportul miercuri.

Tot în baza datelor de la DIW, textul arată că „inegalitatea repartizării veniturilor se află, în prezent, în scădere”. Însă aceasta rămâne ridicată, a recunoscut ministrul. Aproximativ 50% dintre cei mai săraci germani deţin împreună 1% din patrimoniul total, în timp ce 10% dintre cei mai bogaţi germani deţin jumătate din acesta.

Opoziţia, susţinută de sindicate, a reproşat Guvernului că a falsificat raportul, „îndulcindu-l”. Confederaţia sindicală DGB a denunţat „şmecherii şi tentative de fardare” care au condus la suprimarea anumitor fraze din raport.

Încă din noiembrie, presa a preluat unele rezerve exprimate de către ministrul liberal (FDP) al Economiei Philipp Rösler cu privire atât la anumite formulări din raport, care a fost cenzurat pentru prima dată în toamna lui 2012, cât şi la o încercare de a le înlocui cu un mesaj mai pozitiv.

Ministrul a avut, aparent, câştig de cauză, lăudându-se în acest sens la un post regional de radio. „Cred că trebuie să scoatem în faţă faptul că la noi totul merge bine”, a spus el, calificând „manevre electorale” criticile formulate de către stânga.

Ursula von der Leyen a justificat modificările faţă de versiunea iniţială – care nu a fost publicată – prin includerea de noi elemente şi s-a apărat faţă de acuzaţii potrivit cărora ar prezenta o situaţie „prea roz”. „Nu putem ignora faptul că lucrurile s-au ameliorat”, a declarat ea.

Raportul constată totuşi că expunerea la sărăcie, măsurată prin nivelul riscului de sărăcire, a rămas „relativ constantă, cu o rată cuprinsă între 14 şi 16%” din populaţie, începând din 2007.

Este o constatare ce poate fi pusă în paralel cu faptul că „aproape un sfert dintre salariaţii activi primesc un salariu orar brut relativ mic, mai mic cu două treimi decât salariul orar mediu”.

Salariile mici obţinute de o parte a angajaţilor într-o ţară ce nu are un salariu minim şi o precaritate a muncii sunt prezentate adesea, de către sindicate, ca reversul „miracolului german”, care se traduce prin competitivitate, crearea de locuri de muncă şi o creştere economică superioare vecinilor săi europeni în ultima perioadă.

Raportul publicat miercuri relevă mai degrabă o scădere a salariilor reale încasate de anumiţi angajaţi ca o „expresie a unor ameliorări structurale”. Acestea au scăzut cu 6,1% în perioada 2007-2011 în cazul celor 10% cei mai prost plătiţi salariaţi.

În opinia Asociaţiei de caritate Caritas, datele prezentate miercuri „sunt alarmante”. Preşedintele asociaţiei a deplâns absenţa unei ascensiuni sociale în ţară.